Bianca Perie: „Am luptat până la ultima aruncare”


Atleta Bianca Perie, legitimată la SCM Bacău şi antrenată de Lucică Cucoş, a avut o comportare meritorie în finala probei de aruncarea ciocanului din cadrul Campionatelor Europene de la Barcelona. Bianca a reuşit o aruncare de 71,62 metri, a doua ca valoare a carierei, cu care s-a clasat pe locul 4. Trebuie menţionat faptul că atleta băcăuană a fost de departe cea mai tânără finalistă a probei de aruncarea ciocanului.
La câteva ore după încheierea finalei, Bianca Perie a oferit o scurtă declaraţie site-ului Bacăul Sportiv: „Acest concurs a fost cel mai bun al meu la seniori până acum. Totul a fost ok, m-am simţit bine şi am luptat până la ultima aruncare.”

Şi cel de-al doilea atlet băcăuan prezent la „europenele” de la Barcelona a avut o comportare meritorie. Semifondistul Cristian Vorovenci (Ştiinţa Bacău) s-a calificat în semifinalele probei de 800 de metri, ratând de puţin calificarea în finală şi clasându-se al zecelea în ierarhia finală a probei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.