Atletism, Juniori II: Cinci podiumuri pentru băcăuani


Vineri, 25 iunie, a avut loc la Bucureşti, pe stadionul „Iolanda Balaş Soter”, un Grand Prix atletic rezervat juniorilor II. Ca de obicei, tinerii atleţi băcăuani s-au aflat printre protagonişti, obţinând 5 clasări pe podium.
Astfel, Bianca Budăeş (SCM Bacău) a obţinut victoria în proba de 2000 metri obstacole, cu timpul de 7:22.67.
Alexandra Ghiurcă (SCM Bacău) s-a clasat a doua în proba de 1500 de metri cu un timp de 4:34.39. Tot la 1500 de metri, dar la băieţi, Iulian Laslău (SCM Bacău) a sosit al treilea, în 4:23.10. Pe locul al treilea s-a clasat şi Anamaria Buguleţ (SCM Bacău), în cursa de 3000 de metri, cu timpul de 10:31.02.
De asemenea, în proba feminină de ciocan, Tudoriţa Broască (LPS Roman, SCM Bacău) s-a clasat a treia, cu o aruncare de 41,89 metri.
Este de remarcat faptul că Alexandra Ghiurcă, Iulian Laslău şi Anamaria Buguleţ au concurat la o categorie superioară de vârstă celei din care fac parte, ei fiind juniori III.
„A fost prima şi ultima verificare înaintea campionatelor naţionale pentru juniori II, care vor avea loc peste două săptămâni. Vom vedea ce va fi acolo, în orice caz va fi foarte greu, asta e clar”, a declarat antrenoarea Carmina Gorgan pentru bacaulsportiv.ro.
La competiţia din capitală au participat 312 de atleţi, din care 134 la feminin şi 178 masculin, reprezentând 78 de cluburi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.