Sub zodia lui patru: Sportul Studenţesc – FCM Bacău 4-0 (2-0)


Defensiva lui Gheorghe Poenaru pare să nu mai poată ieşi din pasa proastă în care a intrat la Ploieşti. Pentru a treia etapă consecutiv, apărarea formaţiei FCM Bacău a încasat patru boabe şi doar jocul rezultatelor a făcut ca formaţia băcăuană să nu-şi continue picajul în ierarhia seriei I din Liga a II-a.
Bucureştenii au deschis scorul după numai patru minute, prin Ferfelea, după care oaspeţii au trecut în mai multe rânduri pe lângă egalare, prin Spiridon, Vajou, Tismănaru şi Doboş. Iar povestea fără sfârşit a ocaziilor care se răzbună s-a adeverit din nou, astfel că Sportul a intrat la cabine cu 2-0, datorită reuşitei aceluiaşi Ferfelea, din minutul 35.
Repriza secundă a început cu o nouă ocazie uriaşă a băcăuanilor, în minutul 48, după care gazdele au făcut 3-0 nouă minute mai târziu, prin Stere. FCM Bacău a clacat total la acest scor, iar studenţii bucureşteni şi-au desăvârşit victoria prin punctul reuşit de Nae, în minutul 80.
SPORTUL: Viciu – Farmache, Rusu (min. 28 Stere), Lung, Cazan – Lungu (min. 64 Nicola), Irimia, Nae, Postolache – Ferfelea, Truţă (min. 59 Cheţan). Antrenor: Tibor Selymes
FCM Bacău: Manea – Bejan, Vajou, Spiridon, Dobârceanu – Doboş, Taban (min. 67 Dediu), Adăscăliţei (min. 38 Cojocaru), Boboc – I. Radu (min. 34 Vraciu), Tismănaru. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
FCM Bacău rămâne pe locul 12 în clasamentul seriei I, urmând ca în etapa viitoare, de sâmbătă, 8 mai, să evolueze acasă, cu Farul Constanţa.
Foto: ligab.ro

2 comentarii la „Sub zodia lui patru: Sportul Studenţesc – FCM Bacău 4-0 (2-0)”

  1. Se spune ca Ana Maria Prodan (in ProSport), daca intra Snagovul in A, vrea sa aduca echipa sa joace la Piatra-Neamt. Dar, Stefan, desi s-a vorbit in principiu cu el, nu cred ca ar fi de acord pe un termen mai lung, deoarece nu-i place „sa-i stea cineva in coaste”. Daca promoveaza Snagovul, si Bacaul ar putea sa le faca o oferta de inchiriere a stadionului, mai ales, ca e mai aproape. A.M.Prodan nu exclude nici varianta de a muta definitiv echipa !!! Trageti sforile !
    Am vazut si in ProSport propuneri catre Turcu, pentru a veni la Bacau, dar Bacaul mai are o experienta cu Capeti, cand a fost „alungat”. Probabil, nu se doresc investitori…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.