Încăierare pe banca Stelei
Articol de Sport Reporter. Data: 28 aprilie, 2010. Sectiuni: HANDBAL, Handbal masculin, Liga nationala

În minutul 56 al meciului dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi Steaua MFA Bucureşti, cei circa 1800 de spectatori au avut parte de un spectacol şocant: aflaţi pe banca de rezerve a oaspeţilor, Ionuţ Georgescu (foto stânga) şi Marius Stavrositu (foto dreapta) au fost la un pas să se încaiere!
Cei doi au fost despărţiţi cu greu de antrenorul Bozo Rudic şi de preşedintele Cazacu, spre stupefacţia generală. Conflictul dintre cei doi stelişti începuse cu câteva minute mai devreme în teren, când Stavrositu nu a recepţionat o pasă a coechipierului său, mingea ieşind în aut. Cei doi au avut o violentă contră verbală, după care au fost trecuţi pe banca tehnică, unde s-a consumat incidentul amintit.
“Sincer, n-am văzut faza, mi s-a relatat după aceea şi este strict problema lor internă. Altfel, tot ce pot să spun e că acest incident a fost în avantajul nostru”, a declarat Gabriel Armanu pentru bacaulsportiv.ro.
Articolul "Încăierare pe banca Stelei" a fost etichetat cu: bacau sport, bozo rudic, cazacu, gabriel armanu, ionut georgescu, Liga nationala, marius stavrositu, sport bacau, steaua mfa bucuresti, Stiinta Bacau
Raspunde
Toate drepturile rezervate autorului. Articolul Încăierare pe banca Stelei a fost publicat Miercuri, 28 aprilie, 2010 la ora 9:42 pm.











