Handbal, juniori II: CSS Bacău s-a calificat la turneul semifinal!

Sâmbătă şi duminică, la Focşani a avut loc cel de-al patrulea turneu al Campionatului Naţional de handbal rezervat juniorilor II, seria B. Formaţia CSS Bacău, pregătită de Eusebiu Tancău, a avut un parcurs fără greşeală, izbutind patru victorii din tot atâtea meciuri: 26-24 (15-11) cu CSS Tecuci, 24-19 (12-7) cu LPS Focşani, 33-22 (16-5) cu Şcoala nr. 3 Adjud şi 27-18 (15-7) cu CSS Galaţi.
În urma acestor rezultate, tinerii handbalişti băcăuani rămân în fotoliul de lideri ai clasamentului, cu 28 de puncte, la cinci lungimi de a doua clasată, CSS Galaţi şi la 10 puncte de locul 3, Şcoala nr. 3 Adjud, fiind practic calificaţi la turneul semifinal, deşi seria B mai programează un ultim turneu, în luna martie, la Galaţi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.