După antrenamentul Ştiinţei de marţi seara, i-am solicitat antrenorului principal Florin Grapă un interviu referitor la partida de miercuri, din optimile Challenge Cup, împotriva echipei azere Igtisadchi Baku.
Rep.: Domnule profesor, cu ce gânduri abordaţi importanta partidă de miercuri ?
Florin Grapă: Mi-aş dori în primul rând să jucăm bine. Continuă lectura „Florin Grapă: „Dacă fetele vor lupta, e posibil să facem o surpriză””
Etichetă: interviu florin grapa
Florin Grapă: „Sezonul acesta ne putem bate cu şanse reale la titlu”
Încheiem seria interviurilor de sfârşit de an cu antrenorul echipei de volei feminin Ştiinţa Municipal Bacău, Florin Grapă, de la care veţi afla gândurile cu care încheie anul 2010, precum şi năzuinţele pentru noul an.
Rep.: Ce a însemnat pentru Florin Grapă anul 2010 ?
Florin Grapă: Dacă e să ne luăm după clasament, s-ar părea că Continuă lectura „Florin Grapă: „Sezonul acesta ne putem bate cu şanse reale la titlu””
Florin Grapă: „Puneţi întrebări aşa, de dragul de a întreba”
Din păcate pentru el, Florin Grapă a găsit de cuviinţă să-şi verse nervii pe reprezentanţii presei băcăuane, la finalul jocului pierdut de echipa sa împotriva campioanei Germaniei. Aceeaşi presă care a mediatizat pe larg partida din Cupa CEV şi care a adus publicul în tribune, fiindcă persoana din cadrul clubului care s-a ocupat cu tipărirea afişelor a reuşit premiera mondială să execute un poster de meci fără să scrie ce echipe joacă. Vom reda, în cele ce urmează, dialogul dintre presă şi antrenorul Florin Grapă, alături de lămuririle de rigoare pentru antrenorul Ştiinţei.
Întrebare: Ce s-a întâmplat ?
Răspuns: Ei, ce s-a întâmplat… Puneţi întrebări din astea aşa ca să… Continuă lectura „Florin Grapă: „Puneţi întrebări aşa, de dragul de a întreba””
Florin Grapă: „Disputa cu echipa germană este deschisă oricărui rezultat”
Cu mai puţin de 48 de ore înaintea meciului cu campioana Germaniei, Rote Raben Vilsbiburg, antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Bacău ne-a acordat un interviu referitor la dubla manşă din 16-imile Cupei CEV.
Rep.: Cu ce gânduri abordaţi întâlnirea cu campioana Germaniei ?
Florin Grapă: E clar că va fi un meci greu, Continuă lectura „Florin Grapă: „Disputa cu echipa germană este deschisă oricărui rezultat””
FLORIN GRAPĂ: „Avem la Bacău unele din cele mai valoroase voleibaliste românce”
Voleibalistele de la Ştiinţa Bacău au pierdut şi ultima partidă disputată în turneul de la Constanţa, 0:3 (-18, -17, -19) cu Dinamo Bucureşti. „Pot să spun că astăzi am făcut un meci mai bun decât precedentele două”, a declarat antrenorul Florin Grapă pentru bacaulsportiv.ro.
L-am rugat pe tehnicianul băcăuan să formuleze şi o concluzie pe marginea turneului de la malul mării. „Noi ar trebui să ne bucurăm că 80% din lotul pe care-l avem este format din jucătoare autohtone, ceea ce este un lucru bun. Dacă ne uităm la echipele cu care ne luptăm, Continuă lectura „FLORIN GRAPĂ: „Avem la Bacău unele din cele mai valoroase voleibaliste românce””
Florin Grapă: „N-am venit la Constanţa doar să mai bifăm un turneu”
Cu o zi înainte de debutul celui de-al doilea turneu al play-off-ului pentru locurile 1-4 din Divizia A1 la volei feminin, care va avea loc la Constanţa, antrenorul băcăuan Florin Grapă ne-a împărtăşit o parte din gândurile sale.
Bacăul Sportiv: Cu ce gânduri aţi ajuns la Marea Neagră ?
Florin Grapă: Sincer vă spun Continuă lectura „Florin Grapă: „N-am venit la Constanţa doar să mai bifăm un turneu””