Declaraţii după Ştiinţa Bacău – HC Odorhei 29-24


Gabriel Armanu (antrenor Ştiinţa Bacău): „A fost aceeaşi diferenţă de scor ca şi ieri, dar o altă evoluţie a băieţilor noştri, care au fost mult mai buni în apărare. De asemenea, am avut o evoluţie bună şi în atac şi m-a bucurat prestaţia celor mici. Alexandru Tărâţă a fost excepţional, Gabi Bujor a jucat bine chiar dacă a mai şi greşit, Dinescu se menţine la acelaşi nivel de bine spre foarte bine, iar evoluţia de astăzi a lui Moskalenko pe faza de atac a fost la superlativ Continuă lectura „Declaraţii după Ştiinţa Bacău – HC Odorhei 29-24”