Cu mai puţin de 24 de ore înainte de meciul din Challenge Cup, după ultimul antrenament al Ştiinţei, am realizat următorul interviu cu antrenorul Otto Heel:
Bacăul Sportiv: Ce ne puteţi spune după ultimul antrenament al echipei ?
Otto Heel : În primul rând, avem o veste rea, aceea că s-a accidentat şi Ghiţă, care e suspect de discopatie. Va reintra probabil Rotaru, dar nu la potenţialul maxim. Jucătorii au uitat de meciul cu Târgu Jiu şi sunt concentraţi pe meciul de mâine, Continuă lectura „Otto Heel : „Vom avea în faţă o echipă extrem de masivă””
Categorie: Sport
Urări de baftă din Feroe pentru Sandu Iacob !
Din îndepărtatele Insule Feroe, un fost coleg de-al lui Sandu Iacob de la loturile de juniori şi tineret ale României, Marian Cîrlogănescu, îi urează, prin intermediul Bacăului Sportiv, liderului Ştiinţei baftă la meciul de mâine: „N-am fost doar coleg cu Sandu, ci şi foarte buni prieteni, am toată admiraţia pentru cariera lui dar şi pentru omul Sandu Iacob. Îi urez numai bine şi multă baftă şi îl asigur că în toţi aceşti ani i-am urmărit performanţele şi m-am bucurat pentru realizările lui pe plan profesional şi familial! Îl salut pe el şi familia lui!”, a fost mesajul lui Marian Cîrlogănescu, portar al echipei STIF Strendur, Continuă lectura „Urări de baftă din Feroe pentru Sandu Iacob !”
VIDEO, volei masculin: Finalul celui de-al doilea meci Ştiinţa Bacău-CSS Deltacons Tulcea
Gabriel Armanu: „Vom face tot posibilul pentru ca suporterii noştri să plece fericiţi acasă”
Cu o zi înainte de disputa cu ucrainenii de la Motor Zaporoje, antrenorul Ştiinţei, Gabriel Armanu, a declarat că echipa este montată pentru debutul în actuala ediţie a Cupei Challenge: „Faptul că suntem direct calificaţi în optimi ne îndatorează, de aceea ne dorim o victorie confortabilă, care să ne asigure calificarea de la meciul tur. De asemenea, după eşecul de miercuri cu Pandurii, trebuie să mai îndulcim inimile suporterilor noştri. Eu zic că am depăşit momentul mai dificil, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Vom face tot posibilul pentru ca suporterii noştri să plece fericiţi acasă””
VIDEO: Finalul meciului Ştiinţa Bacău – HCM Buzău 24-22
VIDEO, volei masculin: Finalul primului meci din play-off dintre Ştiinţa Bacău şi CSS Deltacons Tulcea
VIDEO: Finalul meciului Ştiinţa Bacău – Pandurii Tg. Jiu 29-30
Otto Heel: „S-a simţit lipsa unui conducător de joc veritabil”
La finalul întâlnirii dintre Ştiinţa Bacău şi Pandurii Târgu Jiu, antrenorul principal al gazdelor a fost de părere că mulţimea de ratări ale echipei sale au decis soarta partidei: „A fost un meci foarte disputat, pe care singuri ni l-am făcut greu, prin faptul că am ratat enorm şi în momente importante ale jocului. S-a simţit şi lipsa unui conducător de joc veritabil iar cel care a preluat acest post, Păunică, n-a dat satisfacţie. Sandu Iacob a reuşit să acopere în mare măsură postul de centru, dar am rămas descoperiţi pe inter dreapta. În aceeaşi ordine de idei, în jocul de apărare n-am mai fost Continuă lectura „Otto Heel: „S-a simţit lipsa unui conducător de joc veritabil””
Grigore Popescu : „Maniera în care se arbitrează în România nu face bine nimănui”
La câteva minute după încheierea jocului, i-am solicitat o opinie preşedintelui echipei Energia Pandurii Târgu Jiu, Grigore Popescu. Conducătorul echipei a gorjene a considerat victoria echipei sale meritată şi a acuzat arbitrajul cuplului Bejenariu-Cârligeanu: „Cred că astăzi echipa din Târgu Jiu a fost mai bună decât cea din Bacău, fără niciun dubiu. Consider că maniera în care se arbitrează în România Continuă lectura „Grigore Popescu : „Maniera în care se arbitrează în România nu face bine nimănui””
Grigore Popescu (preşedinte Energia Pandurii Tg. Jiu): „Vreau ca în sezonul următor să ne batem pentru titlu cu Bacăul !”
Cu o zi înaintea meciului de Liga Naţională dintre Ştiinţa MD Bacău şi Energia Pandurii Tg. Jiu, presa gorjeană a lansat zvonul că formaţia lui Vasile Stângă ar dori amânarea jocului sub pretextul drumurilor închise de „generalul iarnă”. Contactat de bacaulsportiv.ro, preşedintele grupării gorjene, Grigore Popescu, a spus că a fost vorba de discuţii telefonice cu Federaţia Română de Handbal, dar nu s-a făcut niciun demers scris: „A existat o discuţie la federaţie Continuă lectura „Grigore Popescu (preşedinte Energia Pandurii Tg. Jiu): „Vreau ca în sezonul următor să ne batem pentru titlu cu Bacăul !””