Declaraţii Răducu Tamaş şi Marius Bondar


Unul dintre cei mai buni jucători ai partidei cu HCM Constanţa a fost portarul Răducu Tamaş. Trimis pe teren din startul meciului, el a avut 15 intervenţii în faţa handbaliştilor adverşi, fapt care a dat încredere echipei. După partidă, Răducu Tamaş a spus: „Trebuia să câştigăm azi, eram în revenire de formă, n-a fost decât o mobilizare a noastră normală pentru un meci de campionat. În ceea ce mă priveşte, am făcut ce fac întotdeauna, adică dau totul atunci când intru în teren. E bine că ne-am ajutat cu toţii şi am reuşit s-o scoatem la capăt, chiar dacă am mai avut şi sincope. Avem acum două victorii la rând şi sperăm să legăm cât mai multe.”
La revenirea după accidentarea din luna august, Marius Bondar a făcut o partidă excelentă, fiind golgeterul Ştiinţei în confruntarea cu HCM Constanţa. La finalul întâlnirii, el a declarat: „Mă bucur foarte mult că revenirea mea a fost de bun augur Continuă lectura „Declaraţii Răducu Tamaş şi Marius Bondar”

I-au înecat pe marinari: ŞTIINŢA BACĂU – HCM CONSTANŢA 29-25 (17-13)


Meci superb duminică dimineaţa, în Sala Sporturilor din Bacău, la capătul căruia Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a obţinut o victorie meritată în faţa campioanei României, în faţa unui public numeros şi entuziast.
Handbaliştii băcăuani au făcut o partidă aproape perfectă, cu o apărare-beton, cu un Răducu Tamaş în zi de graţie, elevii lui Gabriel Armanu dând dovadă şi de o extraordinară tărie de caracter, Continuă lectura „I-au înecat pe marinari: ŞTIINŢA BACĂU – HCM CONSTANŢA 29-25 (17-13)”

Eden Hairi: „Venim la Bacău să câştigăm”


Aflat pe drum spre Bacău, antrenorul principal al campioanei României la handbal masculin a acceptat să acorde un interviu pentru BacăulSportiv.ro despre partida de duminică.
Rep.: După două luni, reveniţi la Bacău în calitate de antrenor principal. Cu ce gânduri?
Eden Hairi: Vor fi faţă în faţă două echipe care se cunosc foarte bine şi cu siguranţă că va fi un meci disputat. Să nu uităm că ultimele confruntări de la Bacău din Liga Naţională au fost favorabile Ştiinţei: două victorii şi un rezultat de egalitate. Consider echipa din Bacău ca fiind una foarte redutabilă, cu un antrenor tânăr, pe care eu îl consider prietenul meu şi care a preluat echipa Continuă lectura „Eden Hairi: „Venim la Bacău să câştigăm””

Gabriel Armanu: „Sper să ne păstrăm invincibilitatea pe teren propriu în faţa constănţenilor”


Cu o zi înaintea marelui meci împotriva campioanei României la handbal masculin, i-am solicitat antrenorului principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău un interviu referitor la această întâlnire.
Rep.: La ce să ne aşteptăm în meciul de duminică?
Gabriel Armanu: Un meci cu HCM Constanţa e unul de mare luptă, aşa cum au fost toate celelalte întâlniri dintre cele două combatante şi rămâne ca, la momentul jocului, jucătorii noştri să fie foarte bine motivaţi. De această dată va trebui să facem un tot unitar alcătuit din dorinţa lor de afirmare, dorinţa de arăta lumii ca eşecurile de până acum au fost o întâmplare, plus susţinerea publicului, fiecare parte trebuie să aibă aportul ei.
Rep.: Cât de mult s-au schimbat datele problemei de la victoria în faţa Constanţei din luna august?
G.A.: Un turneu amical Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Sper să ne păstrăm invincibilitatea pe teren propriu în faţa constănţenilor””

Marius Bondar: „Vom da totul pentru a câştiga”


Golgeterul Marius Bondar va reveni duminică, în partida cu HCM Constanţa, după o pauză forţată de aproape două luni, cauzată de accidentarea suferită la Cupa Municipiului Bacău. Iată ce a declarat Marius cu o zi înaintea jocului cu campioana României: „Va fi un meci foarte disputat, ambiţiile sunt mari în ambele tabere, iar cei de la Constanţa vin aici să câştige, având un moral bun după victoria cu Bosna Sarajevo. Noi avem nevoie de victorie, dat fiind faptul că situaţia noastră în clasament nu e tocmai roză şi vom face tot posibilul să câştigăm.”
Referitor la starea sa de sănătate, extrema Ştiinţei a spus: „Mă simt din ce în ce mai bine, chiar dacă durerile încă persistă, dar sper să joc, să dau tot ce am mai bun Continuă lectura „Marius Bondar: „Vom da totul pentru a câştiga””

Avancronică: ŞTIINŢA MD BACĂU – HCM CONSTANŢA (livescore pe BacăulSportiv.ro duminică, de la ora 11)


Sala sporturilor din Bacău se pregăteşte de un nou derby handbalistic, fiindcă în municipiul de pe Bistriţa vine însăşi campioana Ligii Naţionale la handbal masculin, HCM Constanţa. Dobrogenii par a fi în revenire de formă după demiterea antrenorului Jovica Cvetkovic, dar nu trebuie uitat că au disputat joi seara un meci extrem de solicitant în Liga Campionilor, cu Bosna Sarajevo. Continuă lectura „Avancronică: ŞTIINŢA MD BACĂU – HCM CONSTANŢA (livescore pe BacăulSportiv.ro duminică, de la ora 11)”

Handbal masculin, Challenge Cup: Initia Hasselt merge ceas


Viitoarea adversară a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău în şaisprezecimile Cupei Challenge la handbal masculin este neînvinsă după primele şase etape din campionatul Belgiei.
Initia Hasselt a obţinut cinci victorii şi a terminat la egalitate un meci chiar în ultima etapă, pe teren propriu, cu lidera clasamentului, United Tongeren. Continuă lectura „Handbal masculin, Challenge Cup: Initia Hasselt merge ceas”

Cei mai bine cotaţi arbitri români, delegaţi la partida cu campioana


Federaţia Română de Handbal a anunţat marţi delegările pentru partidele etapei a VII-a din Liga Naţională la handbal masculin. Meciul dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi HCM Constanţa a fost încredinţată celui mai bine cotat cuplu de arbitri români, bucureştenii Constantin Din şi Sorin Dinu.
Este pentru a doua oară în această ediţie de campionat când cei doi arbitrează echipa băcăuană, prima dată Continuă lectura „Cei mai bine cotaţi arbitri români, delegaţi la partida cu campioana”

Handbal, junioare III: Două victorii şi două remize pentru CSS Bacău


Sala „Orizont” din Bacău a găzduit vineri şi sâmbătă primul turneu al seriei B din cadrul Campionatului naţional de handbal rezervat junioarelor III. Echipa CSS Bacău, pregătită de Adriana Popa (foto), a terminat neînvinsă, încheind două partide la egalitate şi obţinând două victorii.
Astfel, tinerele handbalistele băcăuane au învins pe LPS Buzău (22-15) şi pe CS Handbal Art Galaţi (17-15), remizând cu HC Buhuşi (14-14) şi cu LPS Roman (22-22). După turneul disputat la Bacău, lidera seriei e LPS Roman (7 puncte), urmată de CSS Bacău (6 puncte) şi HC Buhuşi (4 puncte). Continuă lectura „Handbal, junioare III: Două victorii şi două remize pentru CSS Bacău”

Cuplaj handbalistic duminical la Bacău


Partida dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi HCM Constanţa, din cadrul etapei a VII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, va avea loc duminică, 17 octombrie, de la ora 11.00. Reprogramarea jocului se datorează meciului din Champions League pe care constănţenii îl vor disputa joi seara cu campioana Bosniei, HC Bosna Sarajevo.
În aceeaşi zi, este programată etapa a VII-a şi în Divizia A la handbal feminin, Continuă lectura „Cuplaj handbalistic duminical la Bacău”