Antrenorul formaţiei FCM Bacău, Gheorghe Poenaru, era extrem de abătut după înfrângerea de la Chiajna. „A fost un meci disputat, tensionat, pe care l-am pierdut nemeritat, după părerea mea. Spun asta fiindcă noi am dominat jocul, am avut cele mai mari ocazii, dar am primit gol la o greşeală copilărească,” a spus tehnicianul băcăuan pentru bacaulsportiv.ro.
Din păcate, „fluieraşii” nu dau pace în continuare echipei băcăuane, dacă e să judecăm după spusele lui Gheorghe Poenaru: „În mare măsură, Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Arbitrii ne-au tocat sistematic””
Categorie: Liga a II-a
Fotbal, Liga a II-a: CONCORDIA CHIAJNA – FCM BACĂU 1-0 (0-0)
Din păcate, elevii lui Gheorghe Poenaru se întorc cu mâna goală de la Chiajna, acolo unde au cedat la limită o partidă din care putea scoate măcar un punct.
După o primă repriză anostă, din care a ieşit în evidenţă doar ocazia lui Florentin Dumitru din minutul 6, care a trimis alături din 6 metri, mitanul secund a debutat furtunos. În minutul 47, băcăuanii au irosit o ocazie uriaşă, prin Câmpeanu, care, singur cu portarul advers, a şutat în acesta. Şi cum zicala „ocaziile se răzbună” loveşte când nici nu te-aştepţi, după doar şapte minute gazdele au marcat prin Buhăescu, după o cursă impetuoasă finalizată cu un lob peste Manea.
Deşi au dominat finalul jocului, Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: CONCORDIA CHIAJNA – FCM BACĂU 1-0 (0-0)”
Fotbal, Liga a II-a: Nu-i loc de concordie (Concordia Chiajna – FCM Bacău, sâmbătă, ora 11)
Runda a 23-a a seriei I din Liga a II-a la fotbal programează la Chiajna partida dintre Concordia şi FCM Bacău.
Cele două formaţii abordează jocul cu stări de spirit diferite: în timp ce gazdele tocmai au rămas fără antrenorul Liţă Dumitru, băcăuanii vin după un succes clar pe teren propriu şi cu moralul refăcut după scandalul desfiinţării. Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: Nu-i loc de concordie (Concordia Chiajna – FCM Bacău, sâmbătă, ora 11)”
Fotbal, Liga a II-a: Trecem Dunărea ? (FCM Bacău – Dunărea Giurgiu, sâmbătă, ora 11)
FCM Bacău revine după cinci săptămâni în faţa propriilor suporteri, perioadă în care scandalurile s-au ţinut lanţ. După două înfrângeri consecutive, una la masa verde cu Steaua II şi una la Buzău, elevii lui Gheorghe Poenaru întâlnesc o echipă căreia nu-i merge tocmai bine, jucătorii giurgiuveni fiind acuzaţi că au pariat împotriva propriei echipe la meciul pierdut acasă Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: Trecem Dunărea ? (FCM Bacău – Dunărea Giurgiu, sâmbătă, ora 11)”
GALERIE FOTO: GLORIA BUZĂU – FCM BACĂU (27.03.2010)
Cu mulţumiri colegului Andrei Piţigoi.
Continuă lectura „GALERIE FOTO: GLORIA BUZĂU – FCM BACĂU (27.03.2010)”
VIDEO: Gheorghe Poenaru după meciul de la Buzău
Reporter şi imagine: Andrei Piţigoi
Îl lasă nervii pe Gheorghe Poenaru ?
În conferinţa de presă de la finalul meciului Gloria Buzău-FCM Bacău 3-1, Gheorghe Poenaru a avut o inexplicabilă ieşire nervoasă după ce-i fusese adresată o întrebare de bun simţ. Întrebat despre absenţa lui Nicolas Vajou din lotul deplasat la Buzău, Gheorghe Poenaru a devenit iritat şi a dat un răspuns cel puţin nepoliticos: „Este treaba mea. Au rămas mai mulţi jucători valizi acasă şi nu s-a pierdut meciul pentru că n-a jucat Vajou astăzi.” În continuare, antrenorul FCM-ului s-a răstit la cel care îi adresase întrebarea: „Dacă te interesează, el nu e jucător de bază, asta să ştii, dacă eşti avocatul lui”. Continuă lectura „Îl lasă nervii pe Gheorghe Poenaru ?”
Fotbal, Liga a II-a: GLORIA BUZĂU – FCM BACĂU 3-1 (1-0)
FCM Bacău a pierdut primul meci oficial disputat după scandalul legat de retragerea echipei din campionat şi după o înfrângere la masa verde, 0-3 cu Steaua II.
Elevii lui Gheorghe Poenaru au avut o evoluţie modestă, înscriind prin Marius Doboş direct din lovitură de colţ, la 0-2.
E adevărat şi faptul că gazdele au înscris al doilea gol dintr-o poziţie suspectă de ofsaid, dar victoria buzoienilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării.
Interesantă garnitura trimisă în teren de Gheorghe Poenaru, dar şi mai interesantă absenţa Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: GLORIA BUZĂU – FCM BACĂU 3-1 (1-0)”
În căutarea punctelor pierdute la masa verde (GLORIA BUZĂU – FCM BACĂU, sâmbătă, ora 11.00)
După o lungă perioadă de incertitudine şi scandaluri interminabile, FCM Bacău revine în campionatul Ligii a II-a, după ce a pierdut la masa verde partida cu Steaua II, din motive obscure şi care ar trebui neapărat elucidate.
Oricum, elevii lui Gheorghe Poenaru au aflat că vor juca la Buzău abia joi, Continuă lectura „În căutarea punctelor pierdute la masa verde (GLORIA BUZĂU – FCM BACĂU, sâmbătă, ora 11.00)”
S-a decis: FCM continuă în Liga a II-a !
E oficial, Consiliul local a hotărât să continue susţinerea financiară a echipei-fanion a oraşului Bacău. Conform unei Expuneri de motive publicată de contrasens.com, consilierii băcăuani au ajuns la concluzia că Federaţia Română de Fotbal a acordat drepturile de participare în Liga a II-a municipalităţii Bacău şi nu vreunei alte entităţi private. Continuă lectura „S-a decis: FCM continuă în Liga a II-a !”