Minifotbal: Campioana îşi respectă blazonul


La Bacău au avut loc, sâmbătă şi duminică, meciurile primei etape ale noii ediţii 2010-2011, ce reuneşte echipele de minifotbal din municipiul de pe Bistriţa. „A fost o etapă frumoasă, dar cel mai interesant şi îmbucurător lucru de remarcat se referă la numărul mic de cartonaşe galbene – numai patru în şapte meciuri”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al campionatului local de minifotbal.
Partidele au generat nesperat de mult interes, pe terenul din cartierul Nord fiind prezenţi numeroşi spectatori şi foarte multe fete frumoase, venite să-şi încurajeze favoriţii. Au fost şi câteva neveste, unele dintre ele foarte supărate pe arbitru ori de cate ori acesta comitea o presupusă greşeală. Au fost şi nesperat de multe goluri, fotbaliştii alergând încă din prima etapă ca şi cum ar fi fost ultima.

În confruntarea cu Gim Sport, Amatorii a reprezentat echipa cu cea mai mare experienţă, cu o aşezare foarte bună în teren şi cu un portar inspirat, reuşind să se impună cu 4-2. Jucătorul meciului a fost declarat Butăcel Claudiu.

Echipa nou promovata Anonimii a realizat surpriza etapei împotriva uneia dintre fruntaşele ediţiei anterioare, X-Carp. Un portar în zi de graţie, Castravete Ionuţ, a reuşit să apere câteva mingi foarte grele şi să aducă un punct meritat pentru echipa Anonimii. Scor final 2-2.

Nevila Oneşti vs. Dedeman, un meci foarte echilibrat, între o echipa nou venită în campionat şi o echipă care se anunţă drept una dintre principalele candidate la un loc pe podium. Oneştenii sunt, de altfel, prima echipă din judeţ care se deplasează la Bacău pentru a participa la acest campionat, fapt îmbucurător, care arată că iată, se poate realiza orice atunci când ai ambiţie şi încerci.
Balanţa s-a rupt la scorul de 3-2 pentru Nevila, când echipa Dedeman a ratat câteva ocazii monumentale. În opinia celor care au asistat la meci, un egal ar fi fost mult mai echitabil, după aspectul partidei. Rezulatul final de 5-2 s-a datorat în mare măsură şi lui Edi Stupu, jucătorul partidei.

Expres vs. Rochdale, amândouă fiind echipe nou promovate, diferenţa a făcut-o pofta de joc a celor de la Expres. Din echipa Rochdale au lipsit câţiva dintre titulari, aşa că scorul de 11-1, nu denotă valoarea formaţiei Rochdale.

Metrorex vs. Afezam- O echipa nouă, Metrorex, cu jucători între două vârste, dar cu experienţă în lumea fotbalului. Afezam, o echipă veche, dar cu jucători noi, care au avut mici dificultăţi de adaptare la teren. Afezam ar fi putut mai mult, dar a fost şi urmărită de ghinion. În plus, portarul titular al Afezam nu s-a putut prezenta la meci, ceea ce a făcut ca scorul final să fie potrivnic formaţiei Afezam, 5-7.

În meciul cu FC Nordului, Legendele au confirmat parcursul bun de anul trecut, când au terminat pe locul 2 campionatul. O echipă foarte bine legată, care ştie fotbal, ai cărei jucători pasează frumos şi aleargă eficient. Nordului este o echipa de perspectivă, dar deocamdată, lipsa de experienţă face ca jocul lor să nu se lege, ceea ce a şi condus la înfrângerea în faţa Legendelor cu 1-5.

În derby-ul etapei s-au întâlnit cele două echipe care au reprezentat judeţul Bacău la finalele naţionale din luna iulie – cele de la Zalău (FC Coriolan) şi Cluj (Tofan Sport). Cum vara care a trecut a consemnat modificări ale sponsorilor, Coriolan şi-a schimbat denumirea în Strong, în vreme ce campioana judeţului Bacau se numeşte acum Grafit Soccer Invest.
A fost un meci care, până spre finalul primei reprize, a fost echilibrat şi disputat la ambele porţi. Echipa Strong a deschis scorul şi a arătat ca experienţă acumulată la Zalău, alături de echipe valoroase din alte judeţe, a sudat colectivul şi a uns rotiţele paselor. Către finalul primului minut însă, maşinăria de fotbal a campioanei s-a pus în funcţiune, golurile începând să vina pe fondul unui joc la presing foarte eficient şi a capacităţii jucătorilor de la Grafit de a fructifica toate ocaziile avute. Scor final 9-3 pentru Grafit Soccer Invest, pe fondul unei partide câştigate meritat şi care arată că rezultatul nesatisfăcător de la Cluj, unde băcăuanii au fost scoşi nemeritat din competiţie încă din faza grupelor, i-a impulsionat pe cei mai buni dintre minifotbaliştii campioanei judeţului Bacău. Echipa Strong are, însă, de partea ei valori care se vor adapta rapid la particularităţile minifotbalului – este vorba despre două noi achiziţii de marcă, foşti jucători de Divizie A, la formaţia FCM Bacău: Florin Pavel şi Ovidiu Rotariu.

Organizatorii competiţiei băcăuane anunţă, totodată, ca înscrierile pentru Liga a II-a pot fi făcute până joi, 2 septembrie.

Rezultatele etapei I:
Echipa Echipa Rezultat
(jucătorul meciului)
GIM SPORT FC AMATORII 2 – 4 (Claudiu Butăcel)
FC ANONIMII X-CARP 2 – 2 (Ionuţ Castravete)
NEVILA ONESTI DEDEMAN 5 – 2 (Edi Stupu)
EXPRESS ROCHDALE 11 – 1 (Cătălin Bracău)
STRONG TEAM GRAFIT SOCCER INVEST 3 – 9 (Ciprian Gherghe)
METROREX AFEZAM 7 – 5 (Dragoş Dorneanu)
FC NORDULUI LEGENDELE 1 – 5 (Gabriel Bojescu)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.