Gabriel Armanu: „Cheia jocului a stat în apărare”


Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău nu avea cum să fie altfel decât mulţumit la finalul Cupei Municipiului Bacău. „A fost un turneu foarte bine organizat, cu un public minunat, cu meciuri de bună factură, cu o luptă dârză pe teren. Am avut ocazia să le arătăm şi celor de Cluj cum trebuie organizat şi cum trebuie arbitrat un turneu. Referitor la echipa noastră, am jucat tot mai bine de la meci la meci, am reuşit să primim foarte puţine goluri, chiar şi atunci când am jucat mai slab. Sper ca victoriile de la această competiţie să ne aducă în continuare cât mai multe alte victorii şi să ajungem la debutul campionatului, aşa cum cum am mai spus, la forma cea mai bună şi la formula cea mai bună,” a declarat Gabriel Armanu.
În privinţa meciului cu HCM Constanţa, tehnicianul băcăuan a spus: „A fost o victorie frumoasă, într-o atmosferă extraordinară, ca la un meci de campionat, lucru remarcat şi de cei de la Constanţa. Jucătorii au reuşit să se completeze foarte bine astăzi, nu s-au văzut diferenţe atunci când am făcut mai multe mutări pe posturi, ei s-au dăruit total, dar cheia jocului a stat în apărare.”
Rugat să comenteze opinia lui Alexandru Buligan, conform căreia Ştiinţa Bacău e capabilă să se lupte pentru titlu, Gabriel Armanu a precizat: „Bacăul se va bate pentru orice punct pus în joc, la final le vom aduna, iar dacă totalul ne va spune că suntem primii ne vom bucura pentru asta.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.