Vineri, în cadrul primei zile a Campionatelor naţionale de atletism în sală pentru copii, Bacăul a obţinut trei medalii, la ştafeta de 4×1 tur (copile 1), la săritura în înălţime fete şi la triatlon – copile 2.
Astfel, ştafeta CSS Bacău, alcătuită din Maria Vlad, Ioana Popa, Andreea Sachelaru şi Ioana Brumă s-a clasat a doua, cu un timp de 1:49.14, la doar 24 de sutimi în urma ştafetei câştigătoare, de la LPS Iaşi.
La săritura în înălţime, Anca Tocilă (foto – CSS Bacău, antr. Cristian Nemţeanu) a ocupat locul al treilea, cu o săritură de 1,44 metri.
Ea fost întrecută de două concurente mai în vârstă cu un an, ambele legitimate la CNOO-SS190 Bucureşti, respectiv Ana Maria Tudor (1,50 metri) şi Antonia Dumitrache (1,47 metri).
De asemenea, Teodora Andreea Antohi (antr. Teodora Jercălău) a adus clubului CSS Bacău o altă medalie de bronz, în proba de triatlon (copile 2), cu un rezultat de 1252 de puncte.