Cea de-a cincea dispută a sezonului dintre CSM Târgoviște și Știința Bacău a fost câștigată de echipa dâmbovițeană, aceasta lăsându-le pe ”studentele” băcăuance la 8 puncte de locul 3. Gazdele au controlat primul set de la un capăt la celălalt, în condițiile în care Știința nu a pus mari probleme cu serviciul, iar liberoul Cebic a făcut minuni în apărare. Gruparea băcăuană și-a revenit în parțialul secund, îmbunătățindu-și serviciul și atacul, și a egalat situația, chiar dacă a fost condusă cu 2 puncte la ambele time-out-uri tehnice. Din păcate, însă, preluarea le-a trădat din nou pe elevele profesorului Florin Grapă, Collar a atacat devastator, iar formația pregătită de Dragan Nesic a obținut 3 puncte, luptând în continuare pentru poziția a doua a Diviziei A1.
”Tot ce pot să spun este că se pare că sportivele noastre sunt mulțumite cu locul 4, dar să vedem dacă-l obținem și pe ăsta. Sigur că eu mai sper la podium, dar nu e de-ajuns ca doar cei de pe margine să-și dorească asta. Sunt dezamăgit mai ales de evoluția Cristinei Cazacu, de la care mă așteptam să dea mult mai mult, dar, probabil, ea este cu gândul la plecare” Florin Grapă
CSM Târgoviște: Calotă 4 puncte (Brcic 1), Collar 25, Sobo 14, Mitrănescu 5, Klisura 18, Trică 6, Cebic – libero. Antrenor: Dragan Nesic.
Știința Bacău: Zburova (Miclea 6), Perovic 20 (Bălțatu), Faleș 7 (Sipic 2), Otasevic 2, Rogojinaru 15, Cazacu 1 (Radu 12), Manu (Albu) – libero.
Știința rămâne cu 45 de puncte pe locul 4, la 8 puncte de locul 3, iar în a doua etapă a play-off-ului va juca miercuri, 22 martie (ora 16.30), tot în deplasare, la CSM Lugoj.