Victorie mare a voleibaliștilor băcăuani, la capătul unui nou meci încheiat în tie-break. Și nu orice fel de tie-break, ci unul prelungit până la punctul 20, dar încheiat cu un succes important al ”studenților”. Toate seturile au fost extrem de echilibrate, primele trei și decisivul fiind adjudecate la limită. Gazdele au făcut 1-0, apoi au avut 23-19 în parțialul secund, însă băcăuanii au avut o revenire de senzație și au egalat situația. În setul al treilea, scorul a basculat de la 5-9 la 16-13, finalul a fost din nou electrizant, oaspeții au salvat o minge de set și au valorificat-o ei pe prima de care au beneficiat.
Bănățenii au trimis partida în tie-break, adjudecându-și setul al patrulea, în care echilibrul a persistat până la 19-19. Tie-break-ul a avut o desfășurare de thriller. După ce gazdele au avut avantaj minim la schimbarea terenurilor (8-7), oaspeții au trecut la conducere (11-12) și avut primele două mingi de meci (12-14), salvate de bănățeni. Știința a mai avut o minge de meci (14-15), după care a fost rândul gazdelor să irosească trei ocazii de a câștiga, însă băcăuanii au fost mai lucizi pe final și au obținut o victorie mare.
A fost un meci foarte dificil și spectaculos, cu multe răsturnări de situație. Din fericire, am reușit să ne mobilizăm exemplar și să gestionăm perfect finalurile de seturi câștigate. Este o victorie foarte muncită și meritată, care dovedește că, dacă suntem uniți, putem face rezultate frumoase. În tie-break, am reușit să ne concentrăm și să nu-i lăsăm pe adversari să se distanțeze de la început, apoi am avut două mingi de meci la 14-12. N-a fost tocmai ușor să închidem meciul, Caransebeșul gestionând mai bine acele puncte. În schimb, am avut destul sânge rece să anulăm mingile lor de meci și, în final, am obținut o victorie mare. Sergiu Marinca
În partida de la Caransebeș, formația pregătită de Corneliu Păduraru și Eusebiu Țurcanu a evoluat în alcătuirea: Ivkovic (Cazacu), Csoma (Purice), Marinca (Voinea), Cimili, Someșan (Sărăcuțu), Vițelaru (Ivankovic), Ghimeș – libero.
Celelalte partide ale etapei a 19-a: CSM București – Știința Explorări Baia Mare 3:0, VCM LPS Piatra Neamț – SCMU Craiova 0:3, U Cluj – Volei Municipal Zalău 0:3, Unirea Dej – Steaua București 2:3 și Arcada Galați – Tricolorul Ploiești (duminică, ora 13.30).
Clasament: 1. Steaua 45p, 2. Zalău 44p, 3. Craiova 43p, 4. Galați 42p (18 j), 5. Ploiești 35p (18 j), 6. CSMB 34p, 7. Caransebeș 22p, 8. Baia Mare 21p, 9. ȘTIINȚA 20p, 10. Dej 17p, 11. Cluj 13p, 12. Piatra Neamț 3p.
Etapa a 20-a: Știința Bacău – VCM LPS Piatra Neamț (4 martie, ora 17), SCMU Craiova – Arcada Galați (5 martie, ora 13.45), Tricolorul Ploiești – Unirea Dej, Steaua București – U Cluj, Volei Municipal Zalău – CSM București și Știința Explorări Baia Mare – Volei Club Caransebeș.