Reporter: Înainte de al 29-lea sezon consecutiv la cârma Științei, sunteți mai optimist sau mai pesimist, față de anul trecut, de exemplu ?
Florin Grapă: Încerc să fiu mai optimist, asta mi-am propus, nu știu dacă o să-mi și iasă. Mi-am propus să fiu mai optimist în acest sezon, fiindcă știu că am această putere de a-i inhiba pe cei de lângă mine și n-o fac deloc cu intenție. Mie îmi place să iasă totul foarte bine și mă deranjează când ceva nu e bine.
Rep.: Spuneați la începutul pregătirilor că vreți să implementați o schimbare radicală de mentalitate. Cum decurge acest lucru ?
F.G.: Poate e cam dur spus schimbare radicală, dar încerc să fac astfel încât la atingerea obiectivelor să participăm cu toții. Nu că până acum nu s-ar fi întâmplat așa, dar e vorba de conștiinciozitate, trebuie ca toată lumea să știe ce are de făcut, pentru ce muncim și cred că o să-mi iasă.
Rep.: Probabil că, legat de asta, și răsplata va fi pe măsură…
F.G.: Bineînțeles, am stabilit asta și cu jucătoarele. Și nu am stabilit pentru această răsplată niște obiective nerealizabile, ci unele realiste, fiindcă nu avem chiar un lot de neglijat.
Rep.: Apropo de lot, credeți că e un salt valoric față de sezonul trecut ?
F.G.: Mergând pe nuanța optimistă, mi-aș dori să fie. Cred și voi face tot ce ține de mine ca atitudinea echipei să fie alta față de anul trecut. La nivel individual, cred că este o creștere. Avem, de exemplu, o ridicătoare cu experiență, pe Zburova, fără ca asta să însemne că e obligatoriu titulară. La nivel de centrale, o avem pe Zarkova, calificată la europene cu naționala Bulgariei, pe Faleș, care a câștigat sezonul trecut Cupa Challenge și pe Otasevic, titulară la naționala Muntenegrului. De asemenea, dacă e să ne referim la noutăți, o avem pe Perovic, a doua gură de tun a naționalei Muntenegrului. Va fi mai greu startul, având în vedere că toată vara ne-au lipsit 7 jucătoare.
Rep.: Cât de mult va influența acest lucru debutul de sezon ?
F.G.: Nu vreau să fie influențat deloc, sper să nu fie așa, dar n-are cum să nu se întâmple acest lucru. Îmi pare rău, n-am pe cine să dau vina, dar asta e situația: lotul național este cel care primează în fața echipelor de club.
Rep.: Și fiindcă ați adus vorba de lotul național, cum comentați eșecul din Ungaria ?
F.G.: Îmi pare rău, din mai multe considerente. Mi-au lipsit jucătoarele toată vara și nici măcar nu s-au calificat. Apoi, sper ca pe cele care au jucat să nu le fi afectat foarte tare această necalificare, fiindcă acest lucru mi-ar influența și mie activitatea. Eu știu că ele au venit cu drag acasă și sper că le-a făcut mare plăcere întoarcerea la echipa de club. În plus, Rogojinaru n-a jucat mai deloc, vă dați seama, ea doar s-a pregătit și ați văzut cum la meciul cu Ungaria a scos-o din joc. Eu cred că acolo s-a făcut o greșeală. O băgase să joace, nu greșise, era în joc, iar la 23-20 în setul 3 a scos-o. Cu acel set câștigat eram la europene.
Rep.: Ca să folosesc o expresie consacrată, în ADN-ul echipei dumeavoastră stau ca obiective anuale cupa și campionatul. Vă întreb, totuși, ce obiective aveți pentru sezonul care începe sâmbătă ?
F.G.: Trebuie să recunosc că, după achizițiile făcute și după posibilitățile financiare de care dispun, două echipe sunt pretendente la titlu – Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște. De aici, încolo, vor fi 3-4 echipe care se pot bate la locul 3, adică CSM București, Știința Bacău, Dinamo București, Medicina Târgu Mureș și poate chiar Penicilina Iași. În aceste condiții, cred că un loc 3 nu ne-ar dezonora, fără ca asta să însemne că aș fi mulțumit. Apoi, bineînțeles, ne dorim să câștigăm Cupa României. (Încheie râzând) Mai ales că, după ce vor câștiga titlul, favoritele nu vor mai fi interesate de cupă.