Tinerii handbaliști pregătiți de Gabriel Armanu au obținut joi cea de-a doua victorie de la turneul final de la Buzău. CS Știința Municipal Bacău a trecut lejer de Liceul Teoretic ”Traian Vuia” Reșița, scor 40-30 (23-12). De altfel, băcăuanii au pus lucrurile la punct încă din startul meciului, conducând cu 6-0 în minutul 5 și 11-2 în minutul 11. CSSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Vlăduț Rusu, Eugen Crăciunescu, Mihai Rusu – Dragoș Hanțaru (11 goluri), Ionuț Atănăsoaei (6), Ionuț Broască (6), Laurențiu Suciu (4), Răzvan Drăgan (3), Maxim Oancea (3), Alexandru Ionescu (3), Răzvan Pușcuță (1), Andrei Iștoc (1), Andrei Buzle (1), Răzvan Totir (1), Bogdan Dima, Andrei Drăgan.
Cu această victorie, elevii lui Gabi Armanu și-au asigurat calificarea în semifinale, dat fiind faptul că, în celălalt meci din grupă, CSS 2 Baia Mare a învins cu 28-22 pe CSS Galați. Vineri, de la ora 12, CSSM Bacău va juca împotriva celor de la CSS 2 Baia Mare partida care va decide câștigătoarea grupei A. După toate probabilitățile, din grupa B vor merge mai departe CSS Odorhei și CSM București.