Conducerea CSSM Bacău a decis marți să schimbe ora de disputare a partidei din ultima etapă a turului Diviziei A de handbal masculin, dar și locația. “Văzând impactul pe care l-a avut programarea meciului la ora 13.00, am realizat că am făcut o greşeală şi am făcut tot posibilul pentru a îndrepta lucrurile. Mulţumesc echipei din Buzău pentru că a înţeles situaţia şi a acceptat schimbarea orei de desfăşurare a partidei. Ne bucurăm că am remediat situaţia şi, chiar dacă au fost necesare eforturi financiare suplimentare, am reuşit să mutăm meciul la Sala Sporturilor. În aceste condiţii, îi aşteptăm pe suporteri în număr cât mai mare alături de noi”, a declarat managerul secţiei de handbal a CS Ştiinţa Municipal Bacău, Gabriel Armanu.
În concluzie, partida CSSM Bacău – HC Buzău se va disputa joi, 10 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Sporturilor. Un gest lăudabil, de intrare în normalitate, a conducerii clubului băcăuan, pentru care îi felicităm. Să sperăm și într-o prezență cât mai numeroasă a publicului, mai ales că adversarul are o valoare peste media celor din serie.
eforturile alea financiare suplimentare sunt tot din banii contribuabililor la bugetul local, altfel de laudat initiativa, bravo.
Multumim !!! Felicitari.