Prima conferință de presă a echipei de handbal masculin CSSM Bacău i-a adus în fața ziariștilor pe directorul clubului, Bogdan Milon, managerul Gabriel Armanu și antrenorul Bogdan Voica. Primul a vorbit Bogdan Milon: ”ne vom îndrepta atenția îndeosebi asupra handbalului, acolo unde vom avea echipa de Divizia A și echipe de juniori I, II și III.” Șeful clubului băcăuan a spus că, în ce privește echipa de seniori, un obiectiv pentru sezonul 2015-2016 va fi stabilit la finalul turului, însă, atât Gabi Armanu, cât și Bogdan Voica au spus că singurul obiectiv care ar putea fi fixat este promovarea în Liga Națională.
Mai emoționat decât s-ar fi așteptat, Gabriel Armanu a spus: ”ne-am fi dorit să avem echipă în Liga Națională, dar nu s-a putut, așa că ne rămâne să ne batem pentru promovare, iar la anul să readucem Bacăul pe prima scenă a handbalului masculin.” Bugetul pentru sezonul 2015-2016 va fi în jur de 2-2,2 milioane de lei (proveniți de la Primărie și sponsorul Dedeman), această sumă urmând să acopere nevoile tuturor echipelor de handbal. ”Un alt obiectiv al nostru este acela de a crește jucători de valoare care să joace pentru Bacău în primul eșalon, astfel încât să nu mai fim nevoiți să căutăm prin alte părți”, a mai spus managerul CSSM Bacău. În ce privește lotul viitoarei divizionare secunde, Armanu a spus că își dorește să mai transfere doi jucători de mână stângă. ”Nu e ușor să facem transferuri, fiindcă Bacăul are acum o problemă de credibilitate”, l-a completat Bogdan Voica.
Antrenorul cu care CSSM Bacău va ataca promovarea a declarat: ”îmi propun crearea unei echipe competitive, care să se bată la fiecare meci pentru fiecare minge și care să cucerească simpatia publicului”. El a mai punctat că, în România de azi, viitorul oricărei grupări sportive e relativ: ”oricând se poate supăra un factor de decizie și atunci se strică toată jucăria”.
CSSM Bacău și-a programat reunirea lotului pentru 20 iulie, în condițiile în care campionatul Diviziei A va începe pe 6 septembrie. Bogdan Voica a spus că antrenamentele fizice se vor întinde pe durata a 3 săptămâni, timp în care e posibil să aibă loc și jocuri de verificare. De asemenea, va fi continuată tradiția Cupei Municipiului Bacău, care va avea loc probabil la jumătatea lunii august.
De ce nu a putut continua Stiinta? Nu au fost bani pentru plata datoriilor? S-au depus memorii? Cine este responsabil pentru acest lucru?
Spagarache si prietenii lui, logic. De ce sa ai un buget pe care sa-l cheltui cu mercenari pentru evitarea retrogradarii cand cu acelasi buget tii si juniorii si sa speram peste un an revii in liga nationala cu un lot cat de cat rodat, plin de tineri din bacau sau imprejurimi care urmaresc sa se afirme, adica practica un handbal de calitate si placut noua spectatorilor dar in acelasi timp eficient. Eu sper ca bogdan voica sa fie mult mai bun decat fratele eliodor. Sa nu fim tristi si HCM Constanta a patit la fel.
Daca Eliodor Voica a fost slab obtinand 3 titluri de vicecampion in vremea cand Constanta era invincibila, tare as vrea sa aflu ce alt antrenor mai bun a avut Stiinta. A fi mai bun decat Colin inseamna castigarea campionatului. Si eu imi doresc, dar trebuie sa fim realisti.
Prieteni, vorbiti de Stiinta, ea nu mai exista. Este o noua echipa, club fondat in 2010 parca cu expierenta in handbalul feminin, dupa un sezon in prima divizie s-a lasat si acolo cu cateva procese, cam pierdute de acets club.
Parerea mea este ca atata vreme cat clubul nu are un investitor privat caruia sa ii pese, nu sunt sanse la performanta. In Bacau dl.Grapa este o exceptie.