Leșinați / Sport Club Bacău – CS Balotești 1-1 (1-0)

Sport Club Bacau - CS Balotesti  10

Motivația și determinarea promise de jucătorii băcăuani la conferința de presă de joi au rămas probabil la vestiare, fiindcă sâmbătă, pe teren, am văzut niște momâi fără pic de ambiție și atitudine. Excepție a făcut Răzvan Petrariu, cel care a salvat practic un punct cu câteva intervenții decisive. În rest, aceleași păguboase trageri de timp la 1-0, tăvăleli însoțite de strigăte care te-ar face să crezi că jucătorul a fost înjunghiat, lucruri urmate, aproape firesc, de ”răsplata” pentru încercarea de a păcăli fotbalul.

Primele ocazii ale partidei le-au aparținut oaspeților, însă Petrariu a intervenit salvator în minutele 4 (la șutul cu pământul expediat de Oprea) și 9 (a scos de sub transversală lovitura de cap a aceluiași Oprea). În minutul 34, voleul lui Hurdubei, de la 22 de metri, a trecut puțin peste poartă pentru ca, trei minute mai târziu, Petrariu să-și salveze din nou echipa, la șutul lui Chiacu. Bacăuanii au deschis scorul în minutul la prima și ultima lor ocazie, în minutul 36: Căinari a centrat foarte bine din aripa dreaptă, Dumitriu a apărut inspirat la 8 metri, de unde a deviat balonul în poartă. Spre finalul reprizei, gazdele se apărau deja la cornere cu toată echipa în careu, anunțând parcă deznodământul partidei.

Repriza secundă a fost foarte slabă, iar prima fază mai de Doamne-ajută a fost consecința unei gafe a lui Adăscăliței, în minutul 67, Marinaș a scăpat spre poarta băcăuanilor, a șutat în bară, balonul i-a revenit, iar al doilea șut a fost respins de Petrariu. În minutul 77, Chiacu l-a lovit fără minge pe Mihălăchioae și a fost eliminat, însă asta a părut să amplifice determinarea oaspeților. Cu trei minute înainte de final, ilfovenii au egalat după un corner, Flămânzeanu a izbutit o recentrare pe spate dintr-un careu supraaglomerat, iar Ion a reluat cu capul din 6 metri, bară-gol.

Sport Club Bacău e într-un regres evident, iar lipsa unui cap limpede la centrul terenului și-a spus cuvântul. După ce, anul trecut, Viorel Tănase și-a bătut joc de Florin Măjer, acum se pare că a venit rândul lui Claudiu Tudor să intre în dizgrația conducerii. Cristi Popovici a motivat absența mijlocașului prin ”probleme personale”, dar lucrurile par a fi mult mai serioase. Degringolada vine de sus în jos la gruparea finanțată de Consiliul local Bacău.

SC Bacău – CS Baloteşti 1-1: Dumitriu ’46 / Ion ‘87

SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Adăscăliţei, Burcă, Sascău  – Căinari, Taban, Dumitriu, Hurdubei (90 Pungă) – B. Ungureanu (58 Predoiu), B. Rusu (58 Vraciu). Antrenor: Cristi Popovici.

CS Baloteşti: Tănase – Crăciun, Flămânzeanu , Şomodean (20 Sandu), Dobrescu – Chiacu, N. Ion, Păun, Sidek (52 Ciocănaru) – Şt. Radu (61 Marinaş), B. Oprea. Antrenor: Tudorel Dumitru.

Cartonașe galbene: Mihălăchioae (22), Dumitriu (68), Sascău (70) / Oprea (80).

Cartonaș roșu: Chiacu (77).

Arbitru: Florin Costin Dan (Olteniţa); Asistenţi: Ciprian Iovu şi Adrian Vornicu (ambii din Botoşani).

Spectatori: 200.

Celelalte rezultate ale etapei a VI-a: Rapid CFR Suceava – Unirea Slobozia 1-1, Academica Argeș – Săgeata Năvodari 3-0, FC Voluntari – CF Brăila 4-0, Gloria Buzău – FCM Dorohoi 4-0 și Farul Constanța – ACS Berceni 0-0.

Clasament Liga a II-aEtapa a VII-a (11 octombrie): ACS Berceni – Rapid CFR Suceava, Unirea Slobozia – SC Bacău, CS Balotești – Academica Argeș, Săgeata Năvodari – FC Voluntari, CF Brăila – Gloria Buzău și FCM Dorohoi – Farul Constanța.

 

Un comentariu la „Leșinați / Sport Club Bacău – CS Balotești 1-1 (1-0)”

  1. daca cineva are senzatia ca asta se poate numi echipa?se inseala,e adevarat,cumva sunt argumente,sunt neplatiti,insa???sunt deacord cu comentariul,ne-am saturat sa tot stam cu funduk in poarta chiar si cu ultima clasata…..toti jucatorii sunt mediocri si rar ating nivelul ligii a II a

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.