La finalul cantonamentului montan, desfăşurat la Slănic Moldova, i-am solicitat antrenorului principal al formaţiei FCM Bacău, Gheorghe Poenaru, câteva concluzii. Tehnicianul băcăuan s-a declarat satisfăcut de perioada petrecută la Slănic: „Sunt foarte mulţumit de modul în care s-au prezentat jucătorii, de maniera în care s-au antrenat. Mă bucur foarte mult de faptul că am avut zăpadă, lucru foarte important pentru noi.”
Referitor la cele două noutăţi din lotul FCM-ului, Marchiş şi Răduţoiu, Gheorghe Poenaru a spus că s-au integrat bine în noul lor colectiv, ei urmând a fi utilizaţi în amicalul de azi cu FCM Oneşti.
O altă mulţumire a antrenorului formaţiei băcăuane a fost legată de faptul că nu au apărut niciun fel de probleme de sănătate. Referitor la programul echipei în perioada următoare, Poenaru a spus: „Urmează un program destul de încărcat, cu antrenamente zilnice pentru ca apoi să întrăm în febra meciurilor de verificare. Până acum, am perfectat un dublu amical cu Suceava, un meci cu Botoşaniul şi unul cu Laminorul Roman”.