Viitoarea adversară a Științei Municipal Dedeman Bacău în turul al III-lea preliminar al Cupei EHF a încercat să inverseze locul de disputare a celor două manșe. Oficialii de la IF Kristianstad au trimis o adresă către clubul băcăuan în care solicitau să joace returul în Suedia deoarece sala ar fi fost ocupată în week-endul 23/24 noiembrie. ”Au încercat și ei marea cu degetul. Le-am răspuns că-i putem ajuta, în sensul de a disputa ambele manșe la Bacău, dar nu au fost de acord. În orice caz, demersul lor arată că se tem puțin de noi”, ne-a declarat managerul vicecampioanei, Puiu Ciobanu.
În aceste condiții, prima manșă a disputei dintre IF Kristianstad și Știința va avea loc în Suedia, duminică, 24 noiembrie, de la ora 19, returul urmând să aibă loc sâmbătă, 30 noiembrie, la Bacău, dacă nu survin modificări generate de vreo televiziune interesată să transmită partida.