Avancronică / SCMU Craiova – Știința Bacău (sâmbătă, ora 16, live Digisport 3)


După o pauză de 10 zile, cauzată de retragerea echipei Volei Argeș Pitești, vicecampioana României revine în competițiile oficiale cu partida din etapa a XIV-a a Diviziei A1 de volei feminin. După ce, în primele două jocuri ale anului 2013, Știința a avut parte de dispute terminate în tie-break, voleibalistele băcăuane își doresc o victorie de trei puncte în deplasarea de la Craiova. Florin Grapă are destule bătăi de cap înaintea disputei cu ocupanta locului 6, date fiind accidentările suferite de Mihaela Herlea și Kremena Kamenova. În tur, pe 20 octombrie, la Bacău, Știința s-a impus cu 3:0.

Celelalte meciuri ale etapei: CSM Sibiu – Unic Piatra Neamț (sâmbătă, ora 16), CSU Medicina Tg. Mureș – U Cluj (sâmbătă, ora 18), Tomis Constanța – Volei Alba Blaj (sâmbătă, ora 20) și CSM Lugoj – Dinamo Romprest București (luni, ora 18.30). CSM București stă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.