Succes tonifiant / Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău – Potaissa Turda 36-28 (16-14)


Primul meci, prima victorie pentru Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău la ediţia inaugurală a Cupei Ligii Profesioniste de Handbal. Lovitura simbolică de începere a fost dată de fostul selecţioner Vasile Stîngă, iar studenţii au avut primul atac şi au deschis jocul cu o serie de şase goluri rapide şi consecutive până în minutul 7. La 6-0, Horaţiu Gal s-a văzut nevoit să solicite time-out şi elevii săi au spart ulterior gheaţa, însă nu au reuşit să împiedice desprinderea băcăuanilor la 9-1 după primele zece minute ale partidei care s-a desfăşurat în Sala Sporturilor din Chiajna. Avantajul de opt goluri luat din startul meciului s-a regăsit şi pe tabela finală, fără a reflecta totuşi o dominare totală a Ştiinţei. Studenţii coordonaţi de antrenorul secund Stelian Bursuc au avut momentele lor de relaxare în cea a doua parte a reprizei I, permiţându-le adversarilor să reducă treptat din diferenţă (13-10 min. 23) şi să se apropie până la 14-13 (min. 28). Au refăcut în schimb distanţa după pauză (27-20 min. 45, 34-24 min. 54) şi au obţinut o victorie tonifiantă în faţa ocupantei locului IV în Liga Naţională, cu care se vor reîntâlni pe 2 februarie, la startul returului.

Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău: Tevzadze, Grigoraş – Ghiţă (8), Dospinescu (7), Georgescu (5), Rotaru (4),Bondar (3), Păunică (3), Da Silva (2), Ramba (2), Novanc (1), G. Bujor (1).

În primul meci de vineri, HC Odorhei – Dinamo București 34–29 (20–15). Sâmbătă, 26 ianuarie, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău întâlneşte Dinamo (ora 15,30), iar în celălalt meci al zilei joacă HC Odorhei – Potaissa Turda (17,30).

5 comentarii la „Succes tonifiant / Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău – Potaissa Turda 36-28 (16-14)”

  1. ce vi se pare victorie TONIFIANTA un simplu joc care pe alocuri a lasat cateva minusuri in echpa noastra…mi se pare normal pt ca nici adversarul nu e unul de temut iar competitia este la inceput….. FORZA STIINTA

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.