Unic Piatra Neamț – Știința Bacău 0:3 (-22, -18, -13), în Divizia A1 de volei feminin


Voleibalistele de la Știința Bacău și-au continuat șirul victoriilor din competiția internă, impunându-se în trei seturi în derby-ul moldav de la Piatra Neamț. ”A fost un meci fără istoric, normal, în care nu ne-am agitat foarte tare, ne menajăm pentru partida de miercuri sau cel puțin așa îmi place să cred. Fetele au forțat doar atunci când a trebuit și important e că am mai adîugat 3 puncte la zestrea existentă”, ne-a declarat profesorul Florin Grapă. Vicecampioana României a acumulat 10 victorii din tot atâtea jocuri în Divizia A1 și este lidera autoritară a campionatului. În partida de la Piatra Neamț, Știința Bacău a evoluat în alcătuirea: Miclea-Grigoruță, Kamenova, Rogojinaru (Breban), Sobo (Sosa), Herlea, Bălțatu (Faleș), Gaido – libero. A lipsit Roxana Iosef, ușor accidentată la un deget.

Celelalte rezultate ale etapei a X-a: CSM Lugoj – Tomis Constanța 0:3, U Cluj – Argeș Volei Pitești 3:0, CSU Medicina Tg. Mureș – CSM Sibiu 3:1, Dinamo București – SCMU Craiova 3:0 și Volei Alba Blaj – CSM București 3:2.

Miercuri, de la ora 17, Știința Bacău va disputa pe teren propriu returul sfertului de finală din Cupa CEV cu echipa franceză Stella Calais.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.