Fotbal, Liga a II-a: În bârlogul liderului

baietii
După ce au încheiat conturile cu competiţia K.O., elevii lui Ghoerghe Poenaru îşi îndreaptă întreaga atenţie către campionat, acolo unde îi aşteaptă o deplasare grea, la Brăneşti, unde vor da piept cu liderul seriei I.
Victoria Brăneşti, formaţie antrenată de fostul internaţional Ilie Stan, a avut un start de campionat absolut senzaţional, cu 6 victorii din tot atâtea meciuri, 18 puncte, cu 8 mai multe decât oaspeţii lor de sâmbătă. „Surpriză e şi pentru mine ca antrenor şi pentru cei din conducere. Avem nevoie de continuitate în rezultate. Jocul din etapa viitoare cu Bacăul o să-l pregatim cu atenţie. Repet, secretul acestor rezultate este muncă, disciplină si seriozitate „, a declarat Ilie Stan pentru site-ul oficial al clubului.
Deşi vin după eşecul pe teren propriu cu Steaua, băcăuanii vor evolua şi cu gândul la publicul fantastic care i-a susţinut şi care-şi doreşte promovarea. De altfel, băieţii lui Poenaru vin după un meci bun în campionat, acel 3-1 cu Concordia Chiajna şi nu încape îndoială că vor să provoace primul pas greşit al formaţiei lui Ilie Stan.
Derby-ul etapei a VII-a din seria I a ligii secunde va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, la ora 11.00, pe stadionul “Cătălin Hâldan” din Brăneşti şi va fi arbitrat la centru de gălăţeanul Marius Bocăneală, care va fi asistat de Andrei Simonis şi Gabriel Stroe, ambii din Bucureşti.

0 comentarii la „Fotbal, Liga a II-a: În bârlogul liderului”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.