Antrenorul Florin Grapă și-a felicitat elevele pentru evoluția din partida cu Dinamo și a opinat că echipa bucureșteană nu și-a spus încă ultimul cuvânt în acest sezon. ”Nu știu dacă a fost cel mai bun meci al sezonului pentru noi, dar a fost un meci bun. Mi-a plăcut că fetele noastre au jucat cu toată hotărârea și determinarea și trebuie să le felicit pentru asta. Cât despre Dinamo, nu cred că și-a spus ultimul cuvânt, veți vedea în play-off. Să nu uităm că ele au jucat și ieri un meci și e greu să faci două meciuri bune în două zile. În mod normal, vom câștiga și meciul de miercuri cu Unicul pentru a ne consolida poziția de lideri și cred că vom câștiga. Calificarea Tomisului în semifinalele Cupei CEV ne avantajează cumva din punct de vedere al oboselii acumulate, dar eu cred că se vor recupera.”