Handbal masculin, Divizia A: CSM Bacău – CSU Știința București 38-19 (20-12)


La prima apariție pe teren propriu din acest an, lidera seriei Est din eșalonul secund de handbal masculin a avut parte de un adversar lejer, ocupanta locului 10 în clasament. CSU Știința București e o echipă de amatori, formată din studenți ai Universității București, în rândul căreia l-am regăsit pe fiul fostului selecționer Aihan Omer, precum și pe al profesorului Ionel Gîrlescu, sufletul mișcării handbalistice din comuna Tescani.
În aceste condiții, victoria categorică a echipei băcăuane a fost una logică, chiar și în condițiile în care antrenorii au utilizat mai multe formule de echipă, dând credit jucătorilor care au evoluat mai puțin până acum. Astfel, extremele de rezervă au avut evoluții foarte bune, iar pe final băcăuanii au creat mai multe faze spectaculoase, primind aplauze la scenă deschisă.

CSM Bacău: Erhan (13 interv.), Grigoraș (14 interv.) – Șipulin 11, Folescu 6, Carali 5, Cotinghiu 3, Zvanciuc 3, Vartic 3, Zacaciurin 2, Bahan 2, M. Bujor 1, Tărâță 1, Anghelov 1, Bulov, Macovchin.

CSU Știința București: Gurău (11 interv.) – Omer 6, Boter 4, Vârnav 2, Savin 2, Lixandru 2, Gîrlescu 1, Filip 1, Zica 1, Bejan, Ionescu, Cănănău, Asimionesei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.