Duminică dimineață, la Constanța, Știința Municipal Dedeman Bacău dispută derby-ul Ligii Naționale de handbal masculin împotriva campioanei. Pentru a lua pulsul echipei băcăuane înainte de această partidă, l-am intervievat pe unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai acesteia, Marius Bondar.
Rep.: Cu ce gânduri plecați la Constanța ?
Marius Bondar: Doar cu gândul la victorie! Nu există altă modalitate de a pleca la luptă decât cu gândul că ești învingător și că ești cel puțin la fel de bun ca adversarul tău.
Rep.: Spune-mi sincer, voi, jucătorii, vă gândiți la titlul de campioni ?
M.B.: Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de un moment petrecut la începutul cantonamentului de la Piatra Neamț, de astă-vară. Atunci, antrenorul Colin Voica ne-a întrebat ce loc luăm anul acesta, iar noi am răspuns ba 2, ba 3… Apoi, tot el ne-a pus o întrebare simplă la care n-am știut să răspundem: de ce 2 și nu 1 ? După cantonament, ne-am mai schimbat din mentalitatea noastră de ”argint”, iar acum ne repetăm orbește ”de ce 2 și nu 1?”. Locul 2 ne mulțumește doar pe jumătate, avem o șansă și vrem să o jucăm până la capăt.
Rep.: Cele două echipe se cunosc foarte bine. Crezi că vă puteți surprinde unii pe alții cu ceva care să facă diferența ?
M.B.: Ca să-ți bați adversarul de o valoare apropiată, întotdeauna trebuie să-l surprinzi cu ceva nou.
Rep.: Cât de mult va conta faptul că veți avea suporteri la Constanța ?
M.B.: Poate că voi fi scuipat mai puțin fiindcă, jucând pe extremă, mă mai ”plouă” din când în când. Dincolo de asta, va fi motivația pe care ți-o dă de fiecare dată sentimentul că ai susținere necondiționată din partea băcăuanilor.
Rep.: Ești de acord cu ideea că, dacă HCM Constanța câștigă, campionatul va fi practic încheiat ?
M.B.: Nu. Campionatul se joacă, e ca acum 2 ani, când a fost un campionat nebun, cu multe surprize și multe orgolii. Toți vor să-i bată pe cei mai buni, deci campionatul se va juca probabil până la returul nostru cu Constanța.
Un jucator ce face onoare echipei Stiinta!
Multa bafta si ne doresc noua iubitorilor de handbal si tie Marius sa redevii acel om de gol de acum cateva sezoane .
Sper sa intri din nou in lupta pentru titlu de golgeterul campionatului.
se merge la constanta as vrea sa merg si eu cand e plecare si de unde
plecarea sambatala ora 2 00 din fata stadionului
haiii stinta
speram sa fim cati mai multi hai stynta