Marius Bondar: ”Locul 2 ne mulțumește doar pe jumătate, avem o șansă și vrem să o jucăm până la capăt”


Duminică dimineață, la Constanța, Știința Municipal Dedeman Bacău dispută derby-ul Ligii Naționale de handbal masculin împotriva campioanei. Pentru a lua pulsul echipei băcăuane înainte de această partidă, l-am intervievat pe unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai acesteia, Marius Bondar.
Rep.: Cu ce gânduri plecați la Constanța ?

Marius Bondar: Doar cu gândul la victorie! Nu există altă modalitate de a pleca la luptă decât cu gândul că ești învingător și că ești cel puțin la fel de bun ca adversarul tău.

Rep.: Spune-mi sincer, voi, jucătorii, vă gândiți la titlul de campioni ?

M.B.: Întrebarea asta mă face să-mi amintesc de un moment petrecut la începutul cantonamentului de la Piatra Neamț, de astă-vară. Atunci, antrenorul Colin Voica ne-a întrebat ce loc luăm anul acesta, iar noi am răspuns ba 2, ba 3… Apoi, tot el ne-a pus o întrebare simplă la care n-am știut să răspundem: de ce 2 și nu 1 ? După cantonament, ne-am mai schimbat din mentalitatea noastră de ”argint”, iar acum ne repetăm orbește ”de ce 2 și nu 1?”. Locul 2 ne mulțumește doar pe jumătate, avem o șansă și vrem să o jucăm până la capăt.

Rep.: Cele două echipe se cunosc foarte bine. Crezi că vă puteți surprinde unii pe alții cu ceva care să facă diferența ?

M.B.: Ca să-ți bați adversarul de o valoare apropiată, întotdeauna trebuie să-l surprinzi cu ceva nou.

Rep.: Cât de mult va conta faptul că veți avea suporteri la Constanța ?

M.B.: Poate că voi fi scuipat mai puțin fiindcă, jucând pe extremă, mă mai ”plouă” din când în când. Dincolo de asta, va fi motivația pe care ți-o dă de fiecare dată sentimentul că ai susținere necondiționată din partea băcăuanilor.

Rep.: Ești de acord cu ideea că, dacă HCM Constanța câștigă, campionatul va fi practic încheiat ?

M.B.: Nu. Campionatul se joacă, e ca acum 2 ani, când a fost un campionat nebun, cu multe surprize și multe orgolii. Toți vor să-i bată pe cei mai buni, deci campionatul se va juca probabil până la returul nostru cu Constanța.

6 comentarii la „Marius Bondar: ”Locul 2 ne mulțumește doar pe jumătate, avem o șansă și vrem să o jucăm până la capăt””

  1. Multa bafta si ne doresc noua iubitorilor de handbal si tie Marius sa redevii acel om de gol de acum cateva sezoane .
    Sper sa intri din nou in lupta pentru titlu de golgeterul campionatului.

Dă-i un răspuns lui mihai Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.