Ioan Crăciun (HCM Constanța): „A fost un turneu util, care, pentru perioada în care ne aflăm acum, ne ajută. Mai avem încă două turnee, unul dintre ele, cel de la Kielce, fiind foarte puternic. Până la acesta mai avem timp, căci acolo ne vom evalua potenţialul cu echipe foarte puternice, fapt ce ne va arăta ce vom mai avea de lucrat la echipă. În ceea ce priveşte echipa dumneavoastră, Ştiinţa, consider că este o echipă bună, care a jucat la ambiţie. Jucătorii au mândria lor, an de an câştigând turneul acasă. Constanţa, anul trecut, a făcut o figură rea, deoarece venea după perioada de pregătire, însă astăzi, băieţii s-au mobilizat, au jucat destul de bine. Chiar mă bucur că a fost un joc mai tare, căci acest tip de joc ne ajută.”
Robert Licu (CSM București): „Eu cred că, pentru noi, a fost un turneu foarte util. Am întâlnit echipe puternice. Nu am avut un obiectiv pe care să-l realizăm. Am urmărit jocul, dăruirea în ceea ce înseamnă jocul de apărare. Eu cred că am realizat aceste lucruri, mai puţin o repriză din meciul cu HCM. Ştiinţa e o echipă tânără, care va pune destule probleme în campionatul acesta celorlalte combatante, dar, fiindcă au un lot foarte numeros, vor avea nevoie de mai mult timp de omogenizare. Sper, pentru ei, ca până la începerea sezonului, să-şi rezolve problema.”
Eliodor Voica (Știința MD Bacău): „Consider că a fost un prim test bun pentru noi, cu duşuri calde şi reci, dar avem cel puţin un punct de plecare în evaluarea clară a potenţialului nostru la toate capitolele, pentru că nu avem, în momentul de faţă, un capitol unde să spunem că excelăm. Avem foarte mult de lucru, începând cu comunicarea şi terminând cu relaţiile de joc. Următorul turneu este cel de la Constanţa, în care, de această dată, vom întâlni şi echipe străine, ceea ce va fi foarte bine pentru noi, având contact cu cât mai mult handbal, adică vreau să zic, din mai multe ţări.”
Ionel Ene (Dinamo Brașov): „A fost un turneu foarte util, pentru că a fost primul după o perioadă de pregătire în care s-a lucrat mai mult fizic. Aceste turnee sunt foarte bune înaintea începerii campionatului, deoarece avem posibilitatea să rulăm tot lotul. Noi, antrenorii, ne facem o impresie despre jucătorii pe care îi vom folosi mai mult sau mai puţin în campionat. Echipa din Bacău este una foarte bună, dar, după părerea mea, acum este într-o perioadă de după antrenamente fizice, când jocul de-abia începe să se lege. Cred ca, în timp şi cu răbdare, se va fac treabă frumoasă cu aceşti jucători.”