FCM Bacău a deschis seria meciurilor de pregătire cu un amical de lux împotriva prim-divizionarei Ceahlăul Piatra Neamţ. Disputat la lumina nocturnei arenei nemţene, partida a fost una anostă, cele două adversare aflându-se in perioade diametral opuse ale perioadei de pregătire. Intraţi in linie dreaptă cu pregătirea în vederea startului Ligii I la fotbal, nemţenii au prezentat puţinilor spectatori prezenti la meci noile achiziţii, în principal stranieri (Monroy, Matheus, Omerbegovic, Lucas Garcia si Fabron de Oliveira). De partea cealaltă, Gheorghe Poenaru a aliniat garnitura standard cu care a obţinut promovarea in liga a II-a , singurele nume noi fiind Chirilă (venit de la Oneşti) şi Agheorghiesei.
Prima repriză a constat într-o luptă oarbă pentru balon la mijlocul terenului, galben-albaştrii reuşind să expedieze câteva şuturi periculoase pe poarta lui Villadsen, mai ales în debutul partidei. De partea cealaltă, singura fază notabilă a nemţenilor a fost golul anulat al lui Gafiţa pe motiv de ofsaid. În cea de-a doua repriză, jocul a devenit puţin mai animat, poate şi pe fondul numeroaselor schimbări efectuate de ambii antrenori. Astfel, atacul băcăuan a fost puternic dinamizat pe flancul drept, unde Lipovanu şi Huiban s-au inteles de minune. De altfel, în minutul 62, cei doi au fost coautori la cea mai frumoasă fază a meciului, când centrarea lui Lipovanu l-a surprins cu câţiva centimetri mai în spate de întâlnirea cu balonul în faţa porţii nemţene pe Curiliuc . Şi conform zicalei „ocaziile se răzbună”, în minutul 84 nemţenii au reuşit să deschidă scorul prin Radovanovic din centrarea perfectă din corner venită de la Lucas Garcia, stabilind astfel şi scorul final.
Galben-albaştrii pierd primul amical al sezonului după un joc bun, prestat în faţa unei echipe care se află la o săptămână distanţă de startul sezonului competiţional.
Ceahlăul: Villadsen – Dumitra, Forminte, Matheus, Barna – Omerbegovic, Achim, Monroy, Stana, Bădescu – Gafiţa. Au mai evoluat: Marc, Ichim, Onciu, Radovanovic, Margină, Fabron, Lucas Garcia. Antrenor: Costel Enache.
FCM Bacău: Stamatin – Mihălăchioae, Lozneanu, Ursu, Eudean – Întuneric, Menghia, Doboş, Apostu – Vraciu, Boghian. Au mai evoluat: Roca, Lipovanu, Bursuc, Agheorghiesei, Luncanu, Taban, Huiban, Chirilă, Vl.Pavel, Hurdubei, Curiliuc. Antrenor: Gheorghe Poenaru.