FCM Bacău s-a reunit luni dimineață, începând pregătirile pentru viitorul sezon de Liga a II-a. La reunire au participat toți componenții care au reușit promovarea, plus câțiva dintre jucătorii de perspectivă, precum și ”germanul” Florin Lovin. Singura absență, motivată, a fost cea a lui Teodor Eudean, învoit până miercuri pentru rezolvarea unor probleme personale. După ce a discutat cu jucătorii în vestiar, antrenorul Gheorghe Poenaru a stat de vorbă cu presa, declarând: ”Ca la orice reunire, a fost o plăcere, fiindcă mi-a fost dor de jucători și mă bucur că s-au prezentat toți, că sunt sănătoși și nu s-a îngrășat niciunul. Le-am spus că sunt încrezător în sezonul care vine fiindcă, în primul rând, sunt foarte tineri și avem în spate un campionat pe care l-am terminat neînvinși, iar acestea sunt principalele argumente care ne dau dreptul să sperăm la un tur de campionat de bună calitate. ”
Întrebat dacă sunt posibile efectuarea unor transferuri în această vară, tehnicianul băcăuan a răspuns: ”Eu le-am spus jucătorilor că îmi doresc ca, în sezonul care urmează, să rămânem împreună cu toții. Dar, dacă vreunul va avea o ofertă care să fie avantajoasă atât pentru club, cât și pentru el, sigur că nu se va opune nimeni. Eu consider că acest nucleu de jucători merită foarte multă încredere și trebuie să abordăm Liga a II-a cu ei. Vom vedea dacă am avut sau nu dreptate după jocul și rezultatele lor. Prin prisma acestor lucruri, eu am considerat că nu mai e necesar să aducem alți jucători, iar dacă e să aducem, nu-mi doresc decât unu sau doi jucători care să fie peste ce avem noi. Eu îmi doresc ca Bacăul să-și formeze o echipă competitivă și de valoare cu elemente locale.”
Primul amical al verii pentru FCM Bacău va avea loc pe 16 iulie, la Iași, cu Poli, în timp ce primul joc de pregătire disputat pe teren propriu se va desfășura pe 27 iulie, în compania colegei de serie, Dunărea Galați.