Început de drum pentru CSM Bacău 2010


Noua echipă de handbal feminin a orașului, CSM Bacău 2010, a sunat adunarea luni dimineață pentru pregătirea noului sezon de Liga Națională. La primul antrenament, desfășurat sub bagheta antrenorilor Gabriela Manea și Adrian Brezan, au fost prezente 12 jucătoare. Printre acestea, golgetera Mirela Toma, precum și ”stranierele” Radina Krumova (internațională bulgăroaică, 24 de ani, venită din Grecia, de la vicecampioana OFN Ionias) și Maria Gedroit (24 de ani, lituaniancă, sosită de la echipa poloneză KSS Kielce), ambele aflate în probe. Luni noaptea sunt așteptate să sosească în Bacău și cele două internaționale din Ucraina, care vor fi prezentate oficial, odată cu celelalte jucătoare, în cursul după-amiezii de marți.
La revenirea în Bacău, antrenoarea Gabriela Manea a declarat: ”Suntem optimiști și, în același timp, avem mari emoții, reprezentăm o echipă care abia s-a format și va continua să se formeze în perioada următoare. În același timp, emoțiile vin și din faptul că noi trebuie să ridicăm handbalul feminin băcăuan la nivelul la care a fost odată, acesta fiind și motivul pentru care m-am întors acasă. M-am întors pentru băcăuanii care iubesc handbalul feminin și sper din tot sufletul să nu-i dezamăgesc. Referitor la handbalistele echipei, sunt convinsă că sunt fete foarte, foarte muncitoare. Faptul că au răspuns imediat la o echipă nou formată îmi dă motive să cred că au venit și cu sufletul, nu ca simpli muncitori. Avem nevoie de o echipă care să pună suflet în reconstrucția handbalului feminin din Bacău.”
Referitor la obiectivele echipei, Gabriela Manea a precizat: ”Anul acesta vreau să exclud din start cuvântul retrogradare, vreau să duc echipa mai sus decât potențialul pe care-l are.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.