Juniorii de la Știința Municipal Dedeman Bacău și-au revenit după evoluția mai puțin convingătoare din primul meci al turneului final și au învins la o diferență zdrobitoare formația Unirea Sânnicolau Mare. Echipa pregătită de Nicolai Gomeniuc a condus ostilitățile de la un capăt la altul al jocului și, în repriza a doua, au făcut și spectacol, spre deliciul celor circa 200 de spectatori prezenți.
Știința acumulează trei puncte în clasamentul seriei I, cu un golaveraj foarte bun, și va disputa vineri, de la ora 18.30, ultimul meci din grupe, cu Extrem Baia Mare.
În primul meci al zilei a doua a turneului final, LPS Vaslui – CSS Constanța 42-26 (19-8).
Vom reveni în cursul serii cu rezultatele complete și marcatorii.