Antrenorul celor de la Arendal era vizibil mâhnnit de rezultatul înregistrat pe tabelă la finalul meciului. Acesta a declarat că a fost un meci dificil pentru echipa sa, deoarece au întâlnit un adversar foarte puternic. „A fost foarte greu, a fost un meci dur pentru noi fiindcă am întâlnit o echipă puternică. Defensiva noastră nu a fost îndeajuns de bună iar rezultatul se datorează în mare parte și portarilor noștri. Consider că în prima repriză am jucat foarte bine în atac, dar în cea de-a doua am căzut fizic. Știam că vom întâlni o echipă bună, puternică, cu un portar foarte bun, jucând la nivelul la care ne așteptam să joace”, a spus antrenorul lui ØIF Arendal.
Întrebat dacă a fost impresionat de vreun component al Științei, antrenorul norvegian a ținut să-i remarce pe Ionuț Rotaru și Marius Bondar: „Cred că numărul 4 (n.r. Rotaru) e un jucător excelent, făcând o treabă foarte bună în centrul atacului. De asemenea și extrema dreaptă (n.r. Bondar) a făcut un joc foarte bun.”
Referitor la manșa retur, Leif Gautestad e de părere că va fi una foarte grea, calificarea fiind aproape imposibilă:„Cred că va fi un joc disputat, pe care sper să-l câștigăm. Dar să câștigăm și să ne calificăm cred că e o misiune imposibilă. Norvegianul a evitat să afirme dacă Știința poate câștiga trofeul Challenge Cup anul acesta. „E greu de spus. Ar trebui să le văd și pe celelalte echipe rămase în competiție pentru a da un răspuns clar. Echipa din Bacău joacă un handbal frumos, au un public fantastic în spate și e posibil să realizeze această performanță.”