Meci dramatic, de toată frumusețea, marți seara, în Sala Sporturilor din Bacău, în sferturile de finală ale Cupei CEV la volei feminin. Știința Bacău a reușit cea de-a cincea victorie consecutivă în acest sezon în cupele europene, învingând în tie-break echipa cehă VK UP Olomouc. Partida a avut de toate: execuții spectaculoase, schimburi lungi de mingi și răsturnări de scor, entuziastul public băcăuan gustând din plin spectacolul oferit de cele două echipe. Știința a reușit o revenire specatculoasă în setul 4, când de la 10-17, a ajuns la 23-21, însă nu a izbutit să câștige parțialul, care i-ar fi adus o victorie cu 3-1. Nu-i nimic, în turul precedent ”studentele” pregătite de Florin Grapă au obținut calificarea în deplasare, în Olanda, după un 3-2 pe teren propriu. Returul este programat marți, 12 februarie, de la ora 19.15.
Știința Bacău – VK UP Olomouc 3:2 (25-19, 20-25, 25-21, 24-26, 15-8)
Știința: Kapelovies 4 puncte, Rogojinaru 17, Faleș 11, Otasevic 10, Cazacu 22, Koleva 12, Monova – libero. Au mai jucat: Guncheva 2, Sipoș. Antrenor: Florin Grapă.
Olomouc: Kubinova 3, Orvosova 16, Trnkova 16, Struskova 11, Michalikova 20, Kosicka 12, Kovarova – libero. Au mai jucat: Napolitano Senkova 4, Sokolova, Dedikova, Dudova. Antrenor: Jiri Teply.