Promovare cu parfum funebru / CSM Bacău – CSM II București 35-31 (18-12)

Ceea ce ar fi trebuit să fie o sărbătoare o handbalului băcăuan a semănat cu o ceremonie funerară. Ultimul meci al echipei care a readus handbalul masculin băcăuan în primul eșalon s-a jucat într-o sală aproape goală (marketing ? ce-i aia, un sat în Tibet ???), iar la final nu s-a organizat nici măcar un simulacru de festivitate. Dar ce festivitate să se organizeze, când viitoarea ipotetică participantă în Liga Zimbrilor nu are semnat nici măcar un contract pentru viitorul sezon ? Da, ați citit bine, niciun contract ! În schimb, șeful clubului a decis să schimbe crainicul, că nu scrie ce trebuie. Management de secol XXI. Dar să revenim la contracte. Conducerea clubului le-a transmis jucătorilor un proiect de contract care n-ar fi acceptat nici de jucătorii din Liga Triburilor din Zimbabwe. Cică respectivul document ar intra  în vigoare numai dacă onor Consiliul local ar aproba o rectificare bugetară în luna iulie !!! Poftim ??? Deci băieții ăștia cu chirii și facturi neplătite de patru luni ar trebui să aștepte până cu câteva zile înainte de startul noului sezon să vadă dacă au sau nu unde juca. Păi, măi băieți, președinții de CAP-uri erau Rockefelleri în materie de management! În aceste condiții, Bacăul va deveni din nou sursă de jucători pentru echipele din primul eșalon. Fiindcă am aflat de la colegii jurnaliști din țară că deja mai mulți handbaliști băcăuani sunt ca și plecați. Jucători crescuți și formați aici și care visau să reprezinte Bacăul pe prima scenă și în cupele europene. Dar cui îi pasă ? Sportul de performanță băcăuan moare încet, dar sigur.

CSM Bacău: Vlăduț Rusu, Răducu Tamaș, Richard Freiwald  Dragoș Hanțaru (11), Alexandru Juverdianu (5), Alexandru Ionescu (5), Ionuț Broască (3), Robert Gal (2), Mihai Cotinghiu (2), Maxim Oancea (2), Bogdan Păunescu (2), Dumitru Burbulea (1), Răzvan Totir (1), Rareș Păunică (1), Nikola Kurtes, George Voicu. Antrenor: Gabriel Armanu.

Un comentariu la „Promovare cu parfum funebru / CSM Bacău – CSM II București 35-31 (18-12)”

  1. Din pacate acest ultim meci a fost si cantecul de lebada al actualei generatii de exceptie, produsa de Profesorul Gabriel Armanu ! Din nou se adevereste ca nu putem noi produce cat poate strica pesedeul,cat poate strica un presedinte incopetent si disperat…….a murit regele ,traiasca regele ,noua suporterilor,oamenilor care am sufert si sperat,ani de zile pe langa acesti copii ni se va arunca gogoasa cu viitorul luminos al unui fost handbalist al bacaului,un fost bun handbalist !! dar care din pacate nu demonstreaza mai nimic ca si antrenor ……pentru multi dintre noi handbalul a murit la Bacau,astept urmatoarele alegeri,mai bagam o fisa…..dar nu pe rosu de astadata !!!
    Administrează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.