Volei, Divizia Junioare / CSS Bacău a încheiat neînvinsă prima fază a campionatului

CSS Bacau - CSS Toplita 27Tinerele voleibaliste de la CSS Bacău, pregătite de Traian Șnel, au disputat duminică, pe teren propriu, ultima partidă din cadrul fazei I a campionatului. Băcăuancele au obținut cea de-a șasea victorie consecutivă, trecând fără probleme de CSS Toplița, scor 3:0 (25-18, 25-17, 25-15) și obținând calificarea la turneul semifinal, care se va disputa în perioada 20-24 aprilie. ”Mă bucur că, pentru al doilea an consecutiv, echipa noastră a încheiat prima fază a campionatului numai cu victorii. Meciurile au fost când mai bune, când mai puțin bune, deoarece jucăm foarte rar. Am avut, de exemplu, un joc foarte bun la Piatra Neamț, în condițiile care avusesem un turneu de pregătire cu o săptămână înainte, lucru care s-a cunoscut. Jocul de azi, venit după o pauză de două săptămâni, n-a fost rău, dar nici adversarul nu ne-a pus mari probleme. Înainte de turneul semifinal ne trebuie câteva jocuri tari de pregătire, obiectivul nostru fiind calificarea la turneul final. Va depinde de noi, dar vom avea nevoie de puțină șansă, sper să putem aduce un turneu acasă, în condițiile în care toată lumea vrea acest lucru”, ne-a declarat profesorul Traian Șnel.

În partida cu CSS Toplița, CSS Bacău a evoluat în alcătuirea: Isabela Demșa, Karina Gorbe, Mădălina Boboc, Cezara Stanciu, Laura Pupăză, Sânziana Tocilă, Oana Popescu – libero. Au mai jucat: Alexandra Cucu, Alexandra Bacoiu, Andreea Ghiurcă, Crina Bîrgu și Alexandra Răucă – libero.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.