Evoluție fluctuantă / Știința Bacău – SCMU Craiova 3:1 (8, -19, 15, 19)

Stiinta Bacau - SCMU Craiova 2Știința Bacău a obținut miercuri o victorie de 3 puncte, care o urcă pe locul 5 în clasament, după înfrângerea Medicinei Tg. Mureș la CSM București, însă evoluția băcăuancelor a fost una cu multe sincope. Venite la Bacău fără principala realizatoare din partida-tur, voleibalistele oltence au avut un prim set dezastruos, în care au oferit un festival de servicii greșite, iar gazdele s-au impus la o diferență ce spune totul. Cel de-al doilea parțial a avut, însă, o cu totul altă față. Serviciile foarte bune ale oaspetele au adus din nou la rampă probleme la preluare ale elevelor lui Florin Grapă, iar craiovencele s-au impus surprinzător, mai ales dacă ne uităm la scorul setului precedent.

Pe serviciul Claudiei Gavrilescu, Știința a început în trombă, 8-0, adjudecându-și setul al treilea fără emoții, în condițiile în care Florin Grapă a început cu Crina Bălțatu și Irina Radu titulare. Echipa oaspete a început mai bine setul al patrulea, având 4-1, dar Știința a întors la 8-7 și s-a desprins la 14-10 după 3 blocaje consecutive. Cu toate acestea, oltencele au intrat cu avantaj minim la al doilea time-out tehnic după câteva supărătoare greșeli la preluare ale ”studentelor” băcăuance. Gazdele au întors din nou rezultatul, pe serviciul Crinei Bălțatu, câștigând apoi setul și meciul. Pe scurt, dacă e să utilizăm un clișeu de acum câteva decenii, ”au învins, dar n-au convins”.

”Nu a fost un meci foarte bun al nostru, iar de data asta clar nu a mai fost de vină oboseala. Probabil că s-au crezut deja învingătoare după primul set, deși le atrăsesem atenția că meciul nu e încheiat. Ne așteaptă un meci greu sâmbătă, la Târgu Mureș, unde va trebui să jucăm pentru a obține victoria în fața unei echipe bune”, a declarat antrenorul Florin Grapă.

Știința Bacău: Sabina Moisa, Tatiana Lupu, Claudia Gavrilescu, Denisa Rogojinaru, Cristina Cazacu (Irina Radu), Ioana Baciu (Crina Bălțatu), Nicoleta Manu (Mihaela Albu) – libero. Antrenor principal: Florin Grapă.

SCMU Craiova: Ramona Postea (Marina Cojocaru), Gabriela Dancu, Carmen Mateaș, Adina Stanciu (Delia Pădurean), Roxana Geoge (Andreea Smultea), Mihaela Truță, Monica Foca – libero. Antrenor principal: Alexandru Cosma.

Un comentariu la „Evoluție fluctuantă / Știința Bacău – SCMU Craiova 3:1 (8, -19, 15, 19)”

  1. ne-a tremurat „fileul” cu Craiova ? pai cu cele de pe 1-5 ce vom face?daca nici intr-un meci cu Craiova nu s-a putut juca cu fetele care joaca mai putin(nu e vorba de Baltatu sau Radu) atunci cand ne trebuie ceva de pe banca cu ce se va juca?Succes la Tg.Mures,dar sa nu ne ducem ca la Dinamo : ca sa castigam meciul si aproape ca nu am fost pe teren ! Hai Stiinta !!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.