Bogdan Voica: ”Mai avem mult de lucru”

Bogdan VoicaLa finalul partidei pierdute cu HC Dobrogea Sud Constanța, antrenorul echipei CSSM Bacău a făcut o scurtă radiografie a evoluției băcăuanilor la competiția pe care au organizat-o vineri și sâmbătă. Bogdan Voica: ”Parțial, mă pot declara mulțumit, pentru că, în cele două meciuri pe care le-am jucat, băieții au avut evoluții oscilante, adică au fost momente foarte bune, dar și momente în care am greșit foarte mult. Per total, mă declar oarecum mulțumit, am reușit să vedem nivelul la care ne aflăm la ora actuală după o lună și jumătate de pregătiri. Mai este o săptămână până la începerea campionatului și sper ca, pe parcurs, să reglăm multe dintre greșelile pe care le-am făcut. Așa cum am mai spus, trebuie să compensăm lipsa de experiență cu dăruire, ambiție și agresivitate. Deocamdată, sunt rezervat în ceea ce privește echipa Sucevei, iar în ceea ce ne privește pe noi mai avem mult de muncă. Referitor la echipa constănțeană, se vede în jocul lor că au jucători experimentați și, chiar dacă nu au jucători specializați pe fiecare post, aceștia compensează cu experiență. Pe termen scurt aș vrea să lucrăm mai mult la omogenizarea lotului, la relațiile de joc și aș mai vrea să lucrăm la capitolul agresivitate.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.