Viorel Mazilu: ”Știința n-a schimbat nimic față de tur, din păcate n-am avut noi toți jucătorii”

Viorel MaziluReporter: Spune-ne câteva vorbe despre meci mai întâi.

Viorel Mazilu: A fost un meci echilibrat din punctul meu de vedere, cu greșeli și de o parte și de alta. Din păcate, nu am avut astăzi toată echipa la dispoziție pentru a putea juca la capacitate maximă, dar cei care au jucat și-au făcut treaba din punctul meu de vedere. Totuși, mai avem încă mult de muncă, deoarece profesionalismul lasă de dorit, adică este inacceptabil ca jucătorii să trateze anumite faze de o asemenea manieră. O să analizez meciul la rece și apoi voi putea să vă dau mai multe amănunte. Un meci bun, felicit echipa Bacăului pentru victorie, dar atâta tot.

Rep.: Despre arbitraj, crezi că a avut momente când a influențat cu ceva jocul?

V.M.: Eu cred că au greșit, nu că au influențat. S-a greșit și de o parte și de alta, pentru că nu au fost greșeli doar împotriva mea. Nu este corect, probabil au intrat în miza meciului și ce e cel mai trist, e că ei vin cu o așa nonșalanță și spun că nu a fost nimic. Cu toate că le-am spus că și eu am făcut sportul ăsta și acum îl văd și de pe bancă și știu despre ce este vorba, ei vin după ce antrenez eu o schemă cum a fost cea de la 9 metri, când practic eu îi antrenez să fenteze că dau pasă și apoi au voie 3 secunde să  stea cu mingea în mână, iar ceilalți vin și se reped, este automat 2 minute eliminare, dar ei vin și spun că nu, că jucătorul tău a intrat peste ei. Vin și îți dau niște argumente cu care te lasă mască, dar asta e, cine trebuie să îi judece, o să îi judece. Ne fac nouă viața puțin mai grea.

Rep.: În tur spuneai că a fost ușor să pregătești meciul cu Știința, despre astăzi ce ne poți spune?

V.M.: Și astăzi a fost la fel, nu au schimbat nimic în jocul lor, dar din păcate nu am avut eu toți jucătorii. Ați văzut că am jucat în 6 jucători de câmp tot meciul, deoarece a fost nevoie să iau 4 juniori care nu au văzut ce înseamnă handbalul de nivelul acesta în viața lor.

Rep.: Cu Salinas în teren crezi că rezultatul era altul?

V.M.: Cu oricare dintre ei, îmi trebuia Salinas, îmi trebuia Pârâianu, îmi trebuia Hrimiuc, extrema stângă a fost improvizată, Vancea este accidentat și el. Pe faza de apărare au intrat doi jucători care nu au jucat niciodată în apărare, dar sunt mulțumit că și-au dorit să câștige. E bine să mai ai și jucători pe bancă ca să poți să îi schimbi, să îi odihnești, să existe o concurență. Atâta timp cât știau că ăștia 6 suntem de la bun început, nu mai au aceeași motivație, că dacă greșește îl pot schimba. Îmi pare rău, pentru că sincer, eu am văzut handbal la Bacău și am învățat handbal la Bacău, dar nu știu, am înțeles că sunt și probleme cu banii, poate jucătorii nu sunt chiar atât de motivați. Fără bani e greu să faci performanță!

Rep.: De ce ai renunțat la costum?

V.M.: Dintr-o simplă prostie, am uitat să-l iau. Le-am dat la curățat, soția mea a vrut să mi-l aducă, dar nu am mai ajuns să îl iau. Este prima dată când apar așa, asta este, se întâmplă. 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.