Avancronică / Fenerbahce Istanbul – Știința Bacău (miercuri, ora 19)

Stiinta Bacau - Fenerbahce Istanbul 26Campioana României la volei feminin își încheie parcursul din actuala ediție a Champions League pe terenul unei favorite la câștigarea trofeului. Cu moralul ridicat după victoria împotriva lui Nantes, băcăuanele visează la o surpriză pe malul Bosforului, în fața unei echipe care n-a pierdut decât un set în cele 5 partide disputate în grupa B. ”Cred că se poate ca la Istanbul să luăm măcar un set, după felul în care suntem acum și la cât de bine ne mișcăm”, spunea Alexandra Sobo miercurea trecută. Interesant e faptul că Știința Bacău se poate califica în Cupa CEV, dacă va fi în primele două echipe clasate pe locul 4 în Champions League. Înainte de ultima etapă a grupelor, echipa pregătită de Florin Grapă este a doua, însă toate cele 3 echipe de sub ea joacă acasă miercuri seara: finlandezele de la LP Salo cu italiencele de la Busto Arsizio, polonezele de la Impel Wroclaw cu Volero Zurich, iar Partizan Belgrad cu VakifBank Istanbul. Revenind la partida Fenerbahce – Știința, aceasta va fi transmisă în direct de  Digisport 3 și îi va avea ca arbitri pe italianul Roberto Boris (A1) și israelianul Shlomo Brutman (A2).

Un comentariu la „Avancronică / Fenerbahce Istanbul – Știința Bacău (miercuri, ora 19)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.