Prezent la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari, din ultima etapă a turului, vârful băcăuan Bogdan Ungureanu a vorbit despre așteptările pe care le are de la meciul de sâmbătă: ”sper ca, împreună cu colegii mei, să ridicăm capul din mocirla în care suntem, pentru că suntem într-o
situație delicată, și să aducem liniștea în vestiar, pentru că asta ne trebuie. Conducerea a început ușor-ușor să-și facă treaba, să vină alături de noi și să ne dea restanțele pe care le avem. Rămâne ca noi să demonstrăm în teren și să aducem victoria mult dorită acasă.”
Bogdan Ungureanu a vorbit și despre cauzele care au adus-o pe Sport Club Bacău departe de obiectivul de accedere în play-off: ”Lipsa de concentrare pe final ne-a costat mult și în Cupa României, și în campionat. Problema sfârșiturilor de meci a fost cauzată și de situația care s-a creat în perioada premergătoare campionatului, în care ba se închideau porțile, ba veneam la antrenament, nu se mai dădeau bani… A fost o situație aiurea, care ne-a costat și pe noi în vestiar, și fizic, și mental. Cred că, prin venirea domnului Popovici, o să ne adunăm mai bine, să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că asta ne trebuie. Până acum nu am fost, unii dintre noi jucam fiecare pentru el și cred că trebuie neapărat să ne unim cu toții și să fim o adevărată echipă, să ne trezim în ultimul ceas și să câștigăm cu Voluntariul, pentru că, repet, nicio echipă din serie nu este peste noi. Dacă ne facem treaba fiecare pe postul lui, suntem uniți și avem atitudine în teren, nu are cine să ne pună probleme.”
O altă cauză a evoluțiilor neconvingătoare a fost și suprafața de joc de pe stadionul ”Letea”. ”Pe terenul de acasă, trebuie să te gândești mereu să-ți faci preluare, nu te gândești să joci din prima cum ar trebui și cum ar fi normal la un fotbalist de Liga a doua sau de prima ligă ”, a spus atacantul lui Sport Club Bacău.