Vicecampioana României la handbal masculin va disputa joi, de la ora 12, un joc de pregătire, în condițiile în care Liga Națională este întreruptă până pe 8 noiembrie. Gruparea pregătită de Mateo Garralda va juca pe teren propriu în compania celor de la CSU Suceava, formație care i-a perpelit rău în prima etapă de campionat. Știința Municipal Dedeman Bacău va fi lipsită de aportul jucătorilor plecați la loturile naționale – Iancu, Johannson, Pinnonen și Tokic.
Altfel, Federația Română de Handbal s-a decis să facă anunțuri legate de Cupa României. Ca de obicei, ambigue și incomplete. Aflăm că pe 27 noiembrie va avea loc faza optimilor de finală, care se vor desfășura într-o singură manșă. Nu se anunță, însă, pe terenul cui, și nici care sunt cele 3 echipe masculine din eșalonul secund care vor lua parte la competiția KO, tragerea la sorți fiind programată pe 10 noiembrie. Mai mult, FRH anunță că ”Deoarece echipa HCM Constanța dispută în data de 29.11.2014 jocul retur din cadrul Cupei EHF, jocul din Cupa României dintre acesta și echipa care va fi trasă la sorți ca adversară se va disputa pe data 17.12.2014.” Din prea multă dragoste de litoral, oficialii federali au uitat că la aceeași dată și în aceeași competiție joacă și Potaissa Turda și Știința Municipal Dedeman Bacău. Dar ce să ne mai mire, când delegații federali primesc pe colț de masă, înainte de meciuri, plicuri cu biștari reprezentând taxe de transfer de la formația constănțeană. Așteptăm ca, în următorul comunicat, să se comunice și numele viitoarei campioane.
Se vede de la o posta ca federatia trage din greu pentru hcm constanta, sa le fie rusine . Mult succes echipei noastre !!!.
Un singur om isi primeste dreptul de la Constanta, cu putere de decizie si in mandatul vechi, si in actualul mandat