Lovitură de teatru cu o săptămână înaintea startului Diviziei A1 de volei feminin. Campioana Știința Bacău a rămas fără titulara postului de libero, argentinianca Lucia Gaido. Revenită la echipă în urmă cu câteva zile, după ce a participat la campionatul mondial, voleibalista sud-americană a acuzat o accidentare la încheietura mâinii drepte, care ar necesita o pauză de circa 2-3 luni. În aceste condiții, antrenorul Florin Grapă a decis să renunțe la serviciile sale, formația campioană urmând să conteze pentru postul de libero în viitoarea ediție a Diviziei A1 pe tânăra Mihaela Albu (20 de ani), care a evoluat, de altfel, în toate jocurile de pregătire.
Divizia A1 de volei feminin debutează miercuri, 15 octombrie, atunci când Știința Bacău va juca pe teren propriu cu Volei Alba Blaj.
pacat,a fost una din jucatoarele care a ajutat foarte mult in ultimii 2 ani !desi 2-3 luni e mult(ma refer si la recuperare)poate …
Vamos Gaido !