Succes scăpat printre degete / HC Odorhei – Știința MD Bacău 27-27 (12-13)

HC Odorhei - Stiinta Bacau  21

Știința Municipal Dedeman Bacău a terminat la egalitate în deplasarea de la Odorhei, la capătul unui joc în care a condus din minutul 7, fiind egalați în ultima secundă. S-a repetat scenariul din finala de cupă cu HCM Constanța, băcăuanii având 27-21 în minutul 53, moment din care n-au mai reușit să înscrie măcar o dată. De ce ? E o întrebare la care ar putea să răspundă banca tehnică a vicecampioanei, care n-a reușit să gestioneze finalul de joc. Cum au ieșit adversarii la apărare avansată, cum s-a rupt jocul băcăuanilor. Boală veche, căreia nici dr. Garralda nu i-a găsit leacul.

Altfel, Știința a interpretat foarte bine partitura defensivă în prima repriză, cu o apărare avansată care i-a surprins pe adversari, și cu același Răducu Tamaș în zi de grație. Din păcate, apar mereu acele căderi în joc, iar de la 8-12 în minutul 24 s-a intrat doar cu un gol avans la pauză. Aici trebuie amintite și greșelile de arbitraj care au favorizat echipa gazdă, cea mai flagrantă și supărătoare fiind cea din minutul 13, când Mihalcea a înscris după ce a călcat semicercul cu o jumătate de pantof! A mai fost și un gol al lui Kuzmanoski după vreo 5 pași și o oprire a lui Johannson pe semicercul advers pentru un fault inexistent.

În repriza secundă s-a mers cap la cap până în minutul 40, după care oaspeții s-au desprins la 23-18 cu două goluri ale lui Alonso, iar mai apoi la 27-21. În acest timp, Tamaș a continuat să apere foarte bine, Rusia să arunce anapoda, iar Stark și Ștefan să-i împingă de la spate pe harghiteni. Din nefericire, a venit acel final de meci în care vicecampionii s-au pierdut, și, din nou, cei aduși pentru a face diferența au greșit decisiv. Și încă ceva: cum a fost posibil ca Alonso să intre al optulea om în teren ?

Una peste alta, jocul Științei a înregistrat un progres evident față de ultima deplasare, în special pe faza defensivă, fiindcă în atac, echipa băcăuană se bazează încă mai mult pe reușitele personale. Păcat, fiindcă din cauza lipsei de luciditate de pe final de meci, s-au pierdut două puncte importante.

HC ODORHEI: Tevzadze (4 interv.), Szabo (13 interv.) – Majnov (10 goluri / 13 aruncări), Talas (7/9), Mihalcea (3/3), Kuzmanoski (3/8), Rusia (2/13), Onyejekwe (1/2), Orban (1/1), Stoilov (1/1), Sipos. Antrenor: Vlad Caba.

ȘTIINȚA MD BACĂU: Tamaș (14 interv.), Grigoraș, Erhan – Bondar (4/5), Tokic (4/6), Rotaru (4/11), Alonso (4/11), Johannson (3/7), Păunică (2/2), Masachs (2/3), Celestin (1/5), Pinnonen (1/3), Dospinescu (1/2), Iancu (1/2). Antrenor: Mateo Garralda.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 7 (7) – 4 (4).

Eliminări de 2 minute: 1-6.

Arbitri: Bogdan Stark și Romeo Ștefan.

Clasament Liga Nationala handbal masculin

FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

7 comentarii la „Succes scăpat printre degete / HC Odorhei – Știința MD Bacău 27-27 (12-13)”

  1. iar arbitrii si- au dat in petec, .Fortari, faulturi grosolane si o singura eliminare pentru odorhei,. ,iar pe echipa noastra au penalizat- o cu 6 eliminari ???. Federatia Romana de handbal ce face??????…Se face ca nu vede.????. Se vede ca echipa noastra merge din ce in ce mai bine. Mult succes in campionat , si in meciul cu olandezii!!!

  2. Antrenorul ăsta spaniol are unele momente zici ca e turbat. Și ce tot are el de împărțit cu oficialii nu pot înțelege! Mai bine ar învăța să ceară TO când se cuvine ca numai aiurea o face. Tare îmi e mie că omul își face ucenicia pe banca Științei

    1. Anthy am fost la meci si repriza secunda am stat la doi metri de Mateo.crede-ma tipa la rbitri mereu un singur lucru….”suntem in Europa ,nu se poate asa ceva ”
      Probabil nu foarte multi oameni se pot comporta normal cand iti vezi jucatorul intr-o balta de sange si tu ai un raport de eliminari 1-6…e no coment !
      cat despre faza cu cartonul depaseste imaginatia umana,in minutul 40 absolut toata banca noastra cauta acel carton……un exces de zel absolut inutil….

      1. Noi de acasa am vazut toate aceste neregului.Daca eram acolo cred ca intram in teren cat de revoltat eram.Nu se poate asa ceva; este strigator la cer.Vor sa castige meciuri prin viclenii ,siretlicuri si cu ajutorul arbitrilor.O a doua HCM Constanta.Trase la indigo.Conducerile cluburilor au inceput sa devoaleze din nemerniciile frecvent folosite de ei care chiar conteaza dar, nimeni nu le-a dat dreptate.Toti ii tin in brate tot pe smecheri.

  3. Cum sa nu fie nervos antrenorul Mateo cand arbitrii fac jocul echipei gazda. Ba mai mult spectatorii i- au furat cartonasul T .O.?????. Iar observatorul este vinovat ca nu a luat nici o masura?????. Domnule Puiu Ciobanu sesizati Federatia Romana daca nu ia o masura, sesizati forurile internationale. Echipei si conducerii tehnice mult succes!!!

  4. El este un profesionist si nu poate accepta cand este furat sau cand nu ii sunt ascultate indicatiile.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.