Vă oferim, în cele ce urmează, primul interviu acordat presei române de cea mai recentă achiziție a Științei Municipal Dedeman Bacău, extrema dreaptă spaniolă Josep Masachs Gelma. Veți afla despre cel mai frumos moment al carierei acestuia, despre motivele pentru care a ales să vină în România și multe alte lucruri interesante.
Rep.: Care a fost cel mai bun moment al carierei tale până acum ?
Josep Masachs Gelma: ”Am avut multe momente bune, în special titlurile câștigate. Peste toate, însă, se află trofeul Champions League pe care l-am câștigat cu Ciudad Real.”
Rep.: Iar cel mai rău ?
JMG: ”Cu siguranță, cele mai rele momente au fost cele cauzate de accidentări.”
Rep.: Cum te-ai decis să vii la Știința Bacău ?
JMG: ”Au fost mai multe motive: e o echipă bună, capabilă să crească și, bineînțeles, faptul că antrenor este Mateo Garralda.”
Rep.: Ce știi despre handbalul românesc ?
JMG: ”Nu știam prea multe, dar am vorbit cu prietenii mei Val și Humet, care au jucat anul trecut la Constanța, echipă împotriva căreia am evoluat și eu anul trecut în Champions League, cu Atletico Madrid. Campionatul României e într-o ascensiune rapidă.”
Rep.: Ce speri să câștigi cu noua ta echipă ?
JMG: ”Sunt un tip foarte ambițios și îmi doresc să câștig toate partidele pe care le disput. Mai mult decât orice, sper să-i depășim pe cei de la HCM Constanța, care au dominat campionatul în ultimii ani.”
Rep.: Care e filosofia ta despre handbal ?
JMG: ”Nu e o mare filosofie. Consider că atât antrenorii, cât și handbaliștii trebuie să aibă întotdeauna mintea deschisă pentru a face față diferitelor tipuri de handbal cu care se confruntă, precum și pentru a se adapta mereu la proprii coechipieri sau jucători.”
Rep.: Ai jucat pentru multe cluburi mari. Care dintre ele a rămas preferatul tău și de ce ?
JMG: ”Am rămas cu amintiri plăcute de la toate echipele la care am jucat. Cu Ciudad Real și Atletico Madrid am cucerit titluri de campion, cu Pilotes Posada am fost golgeterul campionatului, iar la BM Granollers am învățat totul și am debutat în prima ligă. Toate cluburile pe la care am trecut au fost importante și de peste tot am amintiri frumoase, nu pot spune că am vreunul preferat.”
Rep.: Te rog să transmiți un mesaj suporterilor Științei Bacău.
JMG: ”Sper să evoluez cât mai bine și să-mi ajut noua echipă cât mai mult, astfel încât împreună să ajungem unde ne dorim. VAMOS, BACĂU ! (n.r. – Hai, Bacăul !)”
depinde pe ce sume se aduc acesti jucatori.sa nu ajungem la fundul sacului dupa un an competitional si apoi…ca si altele !