Cele două formații învinse de campioana HCM Constanța în primele partide ale Final 3-ului se duelează miercuri în ceea ce se poate numi primul episod din lupta pentru locul al doilea. Știința și Potaissa și-au împărțit victoriile în sezonul regulat, ambele impunându-se pe teren propriu după meciuri disputate, 24-22 la Turda și 27-26 la Bacău.
Vicecampioana nu va conta în continuare pe serviciile lui Ionuț Ramba și Florin Dospinescu, ambii accidentați, în timp ce ardelenii au și ei probleme de lot, nefiind exclus să vină din nou la Bacău cu doar 11 jucători. Pe lista indisponibililor echipei oaspete se regăsesc portarul RăzvanSzopka și centrul Cristian Bursuc. Cert e că va fi un meci spectaculos, așa cum au oferit mereu cele două echipe, așa că suporterii băcăuani au toate motivele să vină în număr mare la sală pentru a-și susține favoriții. Partida va fi arbitrată de Octavian Fânață și Ștefan Hendrea.