Aihan Omer: „E frustrant să pierzi în ultima secundă, după ce ai muncit și ai jucat bine un meci întreg, a spus Aihan Omer. Nu putem spunem decât că n-am avut șansă astăzi. Sigur că nici banca noastră de rezerve nu a fost una prea aglomerată. În afară de maseurul și conducătorul echipei n-am avut alți jucători pentru a-i odihni și a-i împrospăta în timpul jocului și de a exprima ca antrenor în teren anumite faze ale jocului. Așa e handbalul câteodată, e nedrept. Eu zic că am fi meritat măcar un punct. A fost un meci de luptă, de determinare a echipei noastre care, ca orice echipă care se respectă, joacă meci de meci la victorie, indiferent de adversar. Poate sunt subiectiv și în nebunia jocului am mai țipat la arbitri. Dar, vom diseca meciul și dacă vom vedea că ne-au dezavantajat, probabil conducerea clubului va face memoriu la FRH, pentru a le atrage atenția. Dar, meciul e pierdut. Clubul nostru nu trece printr-o perioadă prea bună din punct de vedere financiar. La un moment dat s-a pus problema să nu venim la meci, ne făceam antrenamentul ca și cum nu am fi avut deplasare, le-am dat liber băieților, dar în ultima clipă s-a găsit un binevoitor să ne ajute să ajungem la meci. Am plecat târziu, vineri pe la ora 16, am ajuns dimineață în jurul orei 3. Am zis să participăm la meci, pentru că o neprezentare ar fi atras o penalizare de trei puncte și 5.000 de lei amendă. Asta este situația, cred că și alte cluburi au trecut prin situații delicate. Probabil că și la noi lucrurile se vor îndrepta dacă oficialitățile primesc acest semnal de alarmă și încearcă să ne ajute. Noi, ca antrenori și jucători încercăm să ne facem treaba indiferent de condițiile în care venim. Cred că este o atitudine de profesioniști și de oameni cu caracter.“
Mihai Rohozneanu: „În primul rând, vreau să felicit echipa din Bacău, pentru faptul că s-au bătut până la sfârșit și au obținut cele trei puncte. Referitor la meci, așa cum spunea și domnul profesor Omer, cred că meritam cel puțin un punct. Dar, câteodată faci un meci prost și câștigi, altădată joci bine și pierzi. Astăzi, consider că am făcut un meci bun, dar nu am reușit să câștigăm cele trei puncte. Urez baftă Științei, sunt alături de băieții de la Bacău în lupta cu HCM Constanța și chiar îmi doresc ca ei să obțină un trofeu. Niciun meci nu seamănă cu altul. Noi am avut un meci foarte prost în Cupa României, în viața mea n-am pierdut la o diferență așa mare. Dacă spunea cineva, ziceam că e imposibil, că dacă stăteam în atac la fiecare fază până la pasiv și nu pierdem la diferența aceea. Se întâmplă să ai meciuri mai bune și mai puțin bune, eu cred că băcăuanii sunt niște jucători capabili să obțină rezultate bune. La modul în care se joacă, chiar dacă n-au avut o perioadă extraordinară, tipul ăsta de campionat play-off, play-out cred că îi avantajează, în momentul în care reușesc pe final să facă niște meciuri la adevărata lor valoare. Le doresc baftă multă și sper că data viitoare când ne întâlnim să ieșim noi învingători.“
Eliodor Voica: „Pentru început, vreau să felicit echipa din Reșița, care a arătat astăzi mai mult decât dăruire, a arătat că se poate oricum și cred că lucrul acesta s-a văzut încă de la începutul meciului. Dar n-aș vrea să uit nici sportivii noștri, care astăzi au dat dovadă de ambiție și nu numai, până în ultima secundă, fapt care ne-a ajutat să ne adjudecăm cele trei puncte și victoria, pe fondul unui joc nu tocmai strălucit, la care nu ne-am așteptat absolut deloc. În altă ordine de idei, vreau să precizez că a existat și există în continuare un fond psihic scăzut după ce am avut o nereușită în finala cupei, dar lucrul ăsta trebuie uitat rapid, pentru că ne așteaptă meciuri foarte grele, iar șansele noastre sunt încă valabile. Nu cred că am avut o evoluție bună în nicio fază, nu am văzut o fază care să merite să fie lăudată, deci cred că astăzi s-a jucat mult sub nivelul și potențialul acestei echipe.“
Marius Bondar: ”Aș dori să încep și eu prin a felicita prestația celor de la Reșița, au reușit să demonstreze că au valoare și au jucători cu experiență, care pot conta în orice clipă a meciului. Vizavi de echipa noastră, vreau să-mi felicit colegii pentru că au luptat până la capăt. Chiar dacă eu am marcat ultimul gol, toată lumea a jucat și s-a dăruit, vreau să-i evidențiez pe Răducu și pe Ueli. Nu trebuie uitat că am avut și doi accidentați, Ramba și Ghiță, aflați într-o formă foarte bună, iar băieții vin după un parcurs lung în Cupa României. Cred că finala pierdută poate influența psihic un jucător. Mă mulțumesc cu cele trei puncte de azi chiar dacă, după cum spuneau și cei de la Reșița, poate că adversarii noștri meritau mai mult. Am privit adversarul cu o oarecare lejeritate, care nu-și are rostul. Nu consider că azi cei de la Reșița ne-au dat o lecție, v-am mai spus că au fost anumiți factori, păcat că nu ne înțelegeți.”
FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM
felicitari echipei din Resita pentru daruirea si ambitia de care au dat dovada !
Ba da, domnule Bondar, cu tot respectul, echipa din Resita v-a dat o lectie din care ar trebui sa invatati ce inseamna ambitie, daruire, profesionalism. Nici in epoca romantica a sportului nu calatoreai o noapte intreaga cu o echipa care incapea in doua masini mici pentru ca apoi sa intri in teren si sa fii la un pas sa bati o formatie care are pretentii la campionat. Puteti fi sigur ca cei din Resita, daca aveau 27-20 in min. 50, nu ar fi pierdut meciul nici daca erau nedormiti de o saptamana! Dar daca nici ce s-a intamplat ieri nu este o lectie pentru cei de la Stiinta, atunci este evident ca mai mult de atat nu o sa obtinem niciodata!
felicitari AIHAN OMER
respect Aihan Omer
Bun comentariu ei nu o sa invete niciodata din greselile care le fac si nici antrenorul de aceea noi nu putem obtine mai mult de locul doi.PS:domnule antrenor locul doi nu se pune asa ca lasa-ne.La 7 goluri cu 8 minunte inainte de final si noi daca mai dadeam unul luam cupa asa ca du-te la bucuresti m- am lamurit ce poti face tu
Comentariul meu nu s-a vrut unul anti Voica. Nu sunt unul dintre fanii lui Omer, mai ales de cand cu scandalul de coruptie. Mai mult, nu uitati de infrangerea rusinoasa a Resitei din Cupa. Cat despre locul 2, cred ca e bun pentru ca momentan nicio echipa din Romania nu poate depasi Constanta in sezonul regulat. Sunt prea puternici, s-a vazut si cu Turda, care a sperat o buna perioada. Dar sistemul play-off poate produce surprize, cum era sa se intample si in Cupa